Canada încearcă să rezolve preocupările României privind vizele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Canada încearcă să rezolve preocupările României privind vizele

Externe 02 Octombrie 2014 / 00:00 455 accesări

Ambasadorul UE în Canada, Marie-Anne Coninsx, este încrezătoare că Guvernul de la Ottawa încearcă să rezolve preocupările României şi Bulgariei privind vizele, un oficial canadian confirmând că se lucrează la un proiect pentru eliminarea restricţiilor de călătorie.

Diplomaţi afirmau săptămâna trecută că România şi Bulgaria ar putea bloca ratificarea Acordului de liber-schimb UE - Canada, din cauza menţinerii vizelor canadiene pentru cele două ţări. Marie-Anne Coninsx a declarat pentru agenţia The Canadian Press că nici UE nu este mulţumită de menţinerea vizelor, precizând că această poziţie a fost transmisă premierului Stephen Harper. Întrebată explicit dacă Guvernul Canadei ar trebui să elimine vizele de călătorie pentru cetăţenii români şi bulgari, Marie-Anne Coninsx a răspuns afirmativ, exprimându-și speranța că ”problema va fi soluţionată într-un mod constructiv şi concertat”. Remi Lariviere, un oficial din cadrul Departamentului canadian pentru Imigraţie şi Cetăţenie, a confirmat că Guvernul federal canadian lucrează la un proiect pentru eliminarea vizelor în cazul tuturor statelor UE.

Premierul Canadei, Stephen Harper, s-a întâlnit săptămâna trecută cu preşedintele în exerciţiu al CE, Jose Manuel Barroso, şi cu preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru a celebra finalizarea negocierilor în vederea semnării Acordului de liber-schimb. Însă, potrivit unor diplomaţi, există temeri că România şi Bulgaria ar putea bloca ratificarea Acordului Complet Economic şi Comercial (CETA), denumirea oficială a Acordului de liber-schimb UE - Canada. Canada a decis menţinerea vizelor pentru cetăţenii din România, Bulgaria şi Cehia pentru a bloca eventuale solicitări ilegale de azil. Vizele pentru cetăţenii cehi au fost eliminate anul trecut, dar ministrul canadian al Imigraţiei şi Cetăţeniei, Chris Alexander, a declarat că vizele destinate românilor şi bulgarilor sunt menţinute din cauza preocupărilor privind traficul de persoane şi infracţionalitatea organizată.

Semnarea Acordului de liber-schimb UE - Canada, programată vinerea trecută, la Ottawa, a fost amânată deoarece Germania solicită eliminarea unei clauze controversate privind o formă de protecţie a investitorilor.

Taguri articol


12