UN BUSINESS ÎN DERIVĂ. Pe timp de criză, casele de amanet păreau să fie o afacere sigură - mulţi şomeri, mulţi pensionari săraci, mulţi tineri absolvenţi fără un job, toţi dispuşi să-şi amaneteze verighetele, telefoanele şi bibelourile pentru ceva bani în plus. Mulţi manageri din domeniu spun însă că le era mult mai bine înainte să vină recesiunea. „S-au deschis foarte multe case de amanet în ultimii doi ani, tocmai în ideea că business-ul va merge strună. N-a fost chiar aşa, iar explicaţia este una foarte simplă - dacă majoritatea clienţilor de criză amanetează obiecte din aur, iar apoi nu le mai pot recupera, cu ce mai vin data viitoare? Numărul clienţilor a scăzut în continuu”, spune Traian Preduţ, managerul unei case de amanet. Înainte de criză, segmentul caselor de amanet a intrat în atenţia autorităţilor întrucât era folosit cu succes de cei care făceau afaceri la negru cu maşini, terenuri sau legume şi cereale. În prezent, aceste business-uri s-au scufundat de mult, trăgând după ele şi vânzările caselor de amanet, care au scăzut de aproape zece ori, potrivit estimărilor managerilor. „O categorie aparte de clienţi erau femeile întreţinute, amantele, care îşi amanetau des bijuteriile, pentru a face rost de bani de cumpărături. Acum, puţini îşi mai permit o amantă de lux”, comentează Traian Preduţ.

AUR ŞI TELEFOANE MOBILE. În prezent, 80% dintre tranzacţiile efectuate în casele de amanet sunt vânzări şi cumpărări de aur. Telefoanele mobile reprezintă doar 15 - 20% din total, un volum relativ mic. „Nu mai există reguli în privinţa clientelei. În general, vin persoane din clasa de mijloc, care au poate şi ceva venituri la negru, nesigure. Vânzările sunt la pământ şi nici sărbătorile de iarnă nu au ajutat prea mult. Am înregistrat creşteri nesemnificative cu două zile înainte de sărbătorile legale şi cu o zi înainte de vreun sfânt”, mai spune managerul. Multe case de amanet au încercat să iasă pe piaţă cu oferte greu de refuzat, cum ar fi plata unor sume de două - trei ori mai mari faţă de media pieţei. Rezultatul - oamenii au refuzat să amaneteze, temându-se că nu vor putea rambursa atât de mulţi bani. „Ce n-au înţeles patronii caselor de amanet care au falimentat este că lumea apelează la un asemenea serviciu destul de rar, la fel cum unii oameni se duc la mall să-şi cumpere haine o dată pe an, la fel cum alţii pleacă în concediu în străinătate o dată la doi ani”, explică Preduţ.