CE nu e de acord cu legea ungară privind ONG-urile! Budapesta a primit aviz

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CE nu e de acord cu legea ungară privind ONG-urile! Budapesta a primit aviz

Externe 04 Octombrie 2017 / 18:25 448 accesări

Comisia Europeană a trimis miercuri Ungariei un „aviz motivat“, a doua etapă a procedurii de infringement lansate de Bruxelles contra legii ce impune obligații specifice anumitor categorii de ONG-uri, lege care îl vizează, potrivit criticilor, pe miliardarul american de origine maghiară George Soros, transmite France Presse. ''După ce a examinat cu atenție explicațiile prezentate de către Ungaria, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că țara nu a răspuns preocupărilor sale profunde'', a explicat Executivul comunitar. Ungaria are la dispoziție 30 de zile pentru a-și pune legea în conformitate cu dreptul comunitar. Dacă răspunsul Budapestei nu va fi satisfăcător, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, lansând o procedură care ar putea duce la sancțiuni financiare.

Procedura de infringement contra Ungariei a fost lansată la jumătatea lunii iulie, când Bruxelles-ul le-a trimis autorităților ungare o scrisoare de notificare. Comisia Europeană estimează că Ungaria s-a sustras „obligațiilor care îi revin“ în legătură cu libera circulație a capitalurilor, întrucât noua lege ungară implică, potrivit Comisiei, „o discriminare indirectă cu privire la activele organizațiilor societății civile provenind din străinătate și restrângându-le pe acestea într-o manieră disproporționată“. Executivul UE, garant al tratatelor europene, este de părere că Ungaria „încalcă dreptul la liberă asociere și dreptul la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal“. Noua legislație impune anumitor categorii de ONG-uri, care beneficiază de finanțare din afara țării de cel puțin 7,2 milioane de forinți (circa 24.000 euro) pe an, să se înregistreze în calitate de „organizații care beneficiază de sprijin din străinătate“ și să se prezinte în acest fel pe site-urile lor și în presă. De asemenea, respectivele ONG-uri trebuie să furnizeze informații specifice cu privire la finanțarea primită din străinătate, în caz contrar ele riscând sancțiuni.



12