Cei mai buni ceramişti, premiaţi la Salonul „Costel Badea”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cei mai buni ceramişti, premiaţi la Salonul „Costel Badea”

Cultură 05 Octombrie 2013 / 00:00 2135 accesări

Artiştii constănţeni şi invitaţii lor din Bulgaria, Bucureşti şi Călăraşi s-au întâlnit joi seară, la Galeria „Ion Nicodim” din cadrul Pavilionului Expoziţional Mamaia, pentru a omagia personalitatea lui Costel Badea, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a salonului internaţional care poartă numele maestrului ceramist. În semn de respect pentru artistul celebrat, sufletul taberelor de creaţie de la Medgidia, în cadrul expoziţiei au fost expuse două lucrări create de Costel Badea în anii ’80.

Punctul de maxim interes al salonului organizat de Filiala I a Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu susţinerea Consiliului Judeţean Constanţa, a Fundaţiei „Fantasio” şi a Consiliului Local Municipal Medgidia, a constat în acordarea premiilor Salonului „Costel Badea”. Comisia de jurizare, formată din criticul de artă Alice Dinculescu şi plasticienii Gheorghe Fărcăşiu şi Eusebio Spînu, ultimii dintre aceştia discipoli ai maestrului, a trebuit să aleagă dintre cei 21 de artişti expozanţi: doi bulgari, şapte bucureşteni, un călărăşean şi restul - constănţeni.

CERAMICA, MOŞTENIRE DE FAMILIE Bursa „Costel Badea”, oferită de Pottery, i-a fost acordată fiului artistului, Alexandru Badea. Premiul Primăriei Municipiului Medgidia a luat drumul Bucureştiului, fiindu-i acordat Ioanei Şetran. Cele două premii ale Salonului „Costel Badea” au ajuns la Petre Manea din Constanţa şi Ilia Iankov din Bulgaria, profesor la Facultatea de Arte şi Design din Varna.

Un alt premiu important a fost cel al Fundaţiei „Fantasio”, care i-a fost înmânat de directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu, artistului Alfred Ipser.

În cadrul festivităţii au fost recompensaţi nu doar artiştii, ci şi susţinătorii lor. Astfel, au primit diplome: preşedintele Fundaţiei „Fantasio”, Virgil Coman, directorul Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate a Consiliului Judeţean Constanţa, Carmen Vasile, primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, dar şi reprezentantul Pottery, Daniel Şerban. Diplome pentru sprijinirea actului artistic au primit şi cotidianul „Telegraf“, Neptun TV şi Radio Constanţa.

La organizarea celei de-a IV-a ediţii a Salonului Internaţional de Ceramică „Costel Badea” au mai contribuit, alături de membrii comisiei de jurizare, artiştii Alfred Ipser, Adrian Dumitru, Florentin Sîrbu şi Ciprian Ariciu.

„Costel Badea mi-a fost profesor. Am fost ultima lui generaţie de studenţi. Eu am absolvit Academia Naţională de Arte „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secţia ceramică, în anul 1995, iar în august, în acelaşi an, Costel Badea s-a stins din viaţă. A fost un artist extraordinar, un profesor foarte bun. Am expus împreună la galeria Simeza din Bucureşti, la invitaţia dumnealui. A fost, practic, prima mea expoziţie personală de ceramică, care m-a adus în lumina reflectoarelor, în atenţia ceramiştilor contemporani”, a spus preşedintele Filialei I a UAP, Eusebio Spînu. „Scopul acestui eveniment este acela de a-l promova pe maestrul Costel Badea şi pe artiştii contemporani”, a conchis Spînu.



12