Cele mai creative idei puse în valoare la Sci-Tech Challenge 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De elevi constănțeni

Cele mai creative idei puse în valoare la Sci-Tech Challenge 2016

Educație 06 Martie 2016 / 15:31 2405 accesări

Peste 130 de elevi constănțeni din 10 licee au participat sâmbătă, 5 martie, la finala națională a celei de-a patra competiții europene Sci-Tech Challenge 2016, care s-a organizat la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța. Proiectul susținut de Junior Achievement România (JAR) și Exxon Mobil își propune să încurajeze elevii spre cariere în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și al matematicii și îi ajută să se dezvolte în domenii pe care viitorul le va cere, pentru că domeniul ingineriei și tehnologiei este în continuă expansiune, așa că va fi nevoie pe piață de tineri pregătiți. ”Încercăm să îi formăm încă de pe băncile liceului, prin programe clasice, în care ei interacționează cu alți tineri de seama lor și lucrează în echipe pentru a propune soluții în domeniul tehnologic. Tema este legată de partea de rafinărie. Elevii trebuie să gândească cum va arăta rafinăria anului 2040, găsind soluții atât din punct de vedere energetic, cât și din punctul de vedere al eficienței”, a explicat managerul JAR, Dorin Călin. Mai exact, liceenii constănțeni au avut de găsit soluții viabile pentru a reduce consumul de apă municipală potabilă folosită în procesul de rafinare, precum și să folosească mai bine apele reziduale care sunt deversate în mare. Un alt punct care le-a solicitat creativitatea a fost cerința referitoare la utilizarea căldurii pierdute și a energiei produse în exces. Astfel, tinerii au lucrat în echipe mixte, de la mai multe licee, pentru a-și dezvolta și abilitățile sociale, și cele de lucru în echipă, pe lângă cunoștințele tehnice. Echipa care va câștiga se va califica la finala europeană și va reprezenta România. Concurenții au fost entuziasmați de provocarea lansată. ”Sunt foarte curioasă și foarte emoționată, îmi doresc să am niște colegi de echipă buni, cu care să colaborez bine, și apoi să ne apucăm de treabă. Cred că ceea ce contează cel mai mult este comunicarea, apoi punerea creierului în funcțiune. Pe mine mă interesează protecția naturii, sunt interesată de evoluția științei și mi-aș dori să fiu eu cea care vine cu o idee nouă în acest proiect”, a spus Georgiana, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic ”Callatis” din Mangalia. Cei care au mai participat la concurs spun că au învățat niște lecții și că își doresc să arate că sunt mai pregătiți decât înainte. ”La etapa precedentă mi-a fost mai greu să mă acomodez cu echipa, fiind și cel mai mic membru, am avut niște probleme, însă am rămas împreună și am reușit să ne coordonăm. În acest an, am învățat să am încredere în colegii mei, pentru că fiecare poate fi specializat în anumite domenii. Și am învățat că nu trebuie să ne găsim neapărat un lider, ci fiecare trebuie să aibă sarcini egale”, a spus Valentin, concurent de clasa a X-a. Lista câștigătorilor care vor reprezenta România la etapa europeană nu a fost încă făcută publică de organizatori, însă vom prezenta ideea câștigătoare și tinerii care s-au dovedit cei mai buni într-o ediție viitoare a ziarului.



12