CExN al PSD analizează rezultatele la euroalegeri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CExN al PSD analizează rezultatele la euroalegeri

Politică 19 Iunie 2009 / 00:00 434 accesări

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se va reuni, astăzi, în oraşul Turnu Măgurele, din judeţul Teleorman, pentru a analiza rezultatele obţinute de filialele partidului la alegerile europarlamentare. PSD a decis să respecte tradiţia inaugurată după alegerile locale din 2008, cînd CExN de analiză a rezultatelor a fost organizat în judeţul care a obţinut cel mai bun scor pentru partid, respectiv Constanţa. În condiţiile în care cele mai bune rezultate la euroalegerile din 2009 au fost obţinute de filiala PSD Teleorman, conducerea partidului a decis ca CExN să se desfăşoare astăzi sub egida vicepreşedintelui social-democrat Liviu Dragnea, care este şi preşedinte al PSD Teleorman. Potrivit declaraţiilor oficiale premergătoare CExN, liderii PSD vor face şi o analiză comparată a rezultatelor obţinute de partid la ultimele scrutinuri, pentru a pregăti, în urma acesteia, elementele de bază ale campaniei electorale pentru prezidenţiale. Neoficial, liderii filialelor PSD vor face şi o evaluare a primelor şase luni de guvernare, din perspectiva respectării protocoalelor de colaborare locală şi prin prisma disputelor înregistrate între PSD şi PD-L în ceea ce priveşte numirile la nivelul serviciilor deconcentrate. De asemenea, este de aşteptat ca ultimele replici dintre Geoană şi Băsescu, dintre miniştrii PSD şi cei ai PD-L, la care se adaugă retragerea lui Geoană din CSAT, coroborate cu rezultatele apropiate obţinute de PSD şi PD-L la euroalegeri să contureze o atitudine a social-democraţilor faţă de partenerul de guvernare, în perspectiva scrutinului prezidenţial. Dacă este să ne luăm după anumite surse din această formaţiune, opinia unora dintre liderii PSD, exprimată pînă acum mai mult sau mai puţin oficial, potrivit căreia coabitarea la guvernare cu PD-L trebuie analizată profund, din perspectiva comportamentului şefului statului faţă de social-democraţi, va fi reiterată şi în cadrul CExN. De asemenea, ar putea fi reluată şi ideea potrivit căreia social-democraţii trebuie să opereze o delimitare mai clară între ei şi PD-L, din perspectiva guvernării, astfel încît candidatul PSD la prezidenţiale să poată fi considerat de către electorat alternativa la Traian Băsescu.



12