CFR aşteaptă victoria Craiovei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, play-off şi play-out, etapa a 9-a

CFR aşteaptă victoria Craiovei

Sport 14 Mai 2018 / 09:14 478 accesări
George Ţucudean a deschis drumul spre victorie la Giurgiu, iar CFR este tot mai aproape de câştigarea titlului

George Ţucudean a deschis drumul spre victorie la Giurgiu, iar CFR este tot mai aproape de câştigarea titlului

CFR Cluj s-a impus, duminică seară, la Giurgiu, scor 2-0 (Ţucudean 12, Omrani 32), în confruntarea cu Astra, din etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 1 Betano la fotbal, iar trupa lui Dan Petrescu este tot mai aproape de câştigarea titlului. Luni seară, de la ora 20.45 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look TV), este programată partida dintre CS Universitatea Craiova şi FCSB, iar un succes al oltenilor ar asigura clujenilor, înaintea ultimei etape, tricourile şi medaliile de campioni.

Vineri, în primul meci din etapa a 9-a a play-off-ului, FC Viitorul a trecut de CSM Poli Iaşi, cu scorul de 1-0 (I. Hagi 84).

Clasament play-off: 1. CFR 47p (golaveraj: 11-6), 2. FCSB 43p (12-6), 3. FC VIITORUL 35p (13-10), 4. CS U. Craiova 35p (8-8), 5. Astra 33p (9-10), 6. CSM Poli 24p (4-17). Campioana României va evolua în Liga Campionilor, iar formațiile de pe locurile 2 și 3, în UEFA Europa League.

Rezultatele din etapa a 9-a a play-out-ului - vineri: ACS Poli Timișoara - București 2-0 (Wallace 6-autogol, Vaşvari 49-pen.); sâmbătă: FC Voluntari - Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 (L. Marinescu 81-pen. / Hamed 15, I. Fulop 21) şi Dinamo București - FC Botoșani 2-0 (Salomao 34, 53); duminică: Concordia Chiajna - Gaz Metan Mediaș 0-0.

Clasament play-out: 7. Dinamo 41p (18-9), 8. Botoșani 32p (8-7), 9. Sepsi 26p (15-11), 10. Voluntari 24p (11-14), 11. Chiajna 23p (7-9), 12. Mediaș 22p (13-12), 13. Timișoara 22p (8-10), 14. Juventus 16p (5-13).

Locul 12 din play-out va disputa un meci de baraj cu ocupanta locului 3 din Liga a 2-a, Chindia Târgovişte. Echipele de pe locurile 13 şi 14 din play-out vor retrograda.

Taguri articol
FotbalLiga 1Play-offCFR ClujFCSB


12