Cinci constănțeni, trimiși în judecată pentru evaziune fiscală de peste 7,5 milioane de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cinci constănțeni, trimiși în judecată pentru evaziune fiscală de peste 7,5 milioane de lei

Eveniment 20 Octombrie 2014 / 15:05 242 accesări

Cinci bărbaţi din Constanţa au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală, fiind acuzaţi că au înfiinţat o societate comercială în mod fictiv şi s-au sustras de la plata taxelor şi impozitelor, provocând bugetului statului un prejudiciu de peste 7,5 milioane de lei. Potrivit poliţiştilor Serviciului de Transporturi Maritime din cadrul Poliţiei Române, în noiembrie 2011 cei cinci au înfiinţat în mod fictiv o societate comercială şi au declarat sediul social în oraşul Murfatlar, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-contabile. Totodată, în acelaşi scop, în aprilie 2014, ei au preluat părţile sociale ale unei societăţi comerciale din judeţul Constanţa şi a declarat sediul social în mod fictiv în comuna Dobromir. De asemenea, în perioada 2011 - 2014, cei cinci au desfăşurat activităţi de comerţ şi prestări de servicii pe care au omis să le evidenţieze în actele contabile, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. În cauză a fost dispusă o constatare tehnico-ştiinţifică realizată de către inspectorii detaşaţi la Parchet, în urma căreia a fost stabilit un prejudiciu adus bugetului de stat în valoare totală de 7.691.070 de lei. Cei cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 21 de ani şi 56 de ani, toți din Constanţa, sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală și au fost trimiși în judecată în baza rechizitorului emis de procurorul de la Parchetul Tribunalului Constanţa.



12