Cine răspunde pentru moartea tinerilor din Costinești?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine răspunde pentru moartea tinerilor din Costinești?

Eveniment 04 Mai 2015 / 00:00 3985 accesări

Polițiștii și angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța continuă ancheta în cazul tragediei de joi după-amiază, din stațiunea Costinești, unde doi tineri, de 27, respectiv 30 de ani, și-au pierdut viața după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei. Totul s-a petrecut în curtea Complexului Tineretului, din localitate. Potrivit inspectorilor, din primele informații, Cristian Soare, de 30 de ani, și Ion Florin Lepădat, de 27 de ani, erau angajați cu forme legale la SC Complex Tineretului SA București. „Mâine (n.r. - azi) se reiau cercetările în acest caz. Au fost identificate și alte persoane care lucrau acolo și se continuă ancheta pentru a se stabili ce s-a întâmplat cu exactitate. De asemenea, la sediul ITM Constanța se va prezenta și administratorul societății și se vor putea clarifica mai multe aspecte“, a declarat insp. Marian Becheanu, adjunctul ITM Constanța. Menționăm că cei doi tineri săpau un șanț adânc de patru metri, în momentul în care malul s-a surpat peste ei... Colegii lor au sunat imediat la 112 și au cerut ajutorul autorităților. În scurt timp, la fața locului au ajuns pompierii, cadrele medicale și polițiștii. Oamenii legii spun că tragedia s-a produs deoarece malurile nu erau asigurate. La sosirea salvatorilor, unul dintre tineri era conștient, iar medicii i-au pus o mască de oxigen. La fața locului s-a intervenit cu un excavator, deoarece exista pericolul ca malul să se surpe din nou și să îi surprindă și pe pompierii care ar fi încercat să ajungă la victime. Intervenția militarilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ a fost una extrem de dificilă și a durat peste cinci ore. Din păcate, cele două victime nu au putut fi salvate.

Taguri articol


12