Cinematografia poloneză s-a integrat în Europa occidentală cu mult înaintea altor cinematografii din spaţiul fost comunist al continentului. Wajd Munk, Kawalerowitz, Polanski, Kieslowski au devenit nume familiare, adevăraţi maeştri, unanim recunoscuţi. Era o vreme cînd "Omul de fier" îi făcea să tremure de frică, la Bucureşti, pe responsabilii culturali din domeniul editorial sau cinematografic. Era perioada de glorie a "solidarităţii", ceea ce dădea fiori pe la noi.

A venit acum vremea, iată, ca despre aceste lucruri să vorbim la rece, cu sentimentul că parcurgem un fapt de istorie şi nu neapărat ceva excepţional. Ne înşelăm, însă, căci cinematografia poloneză continuă să strălucească, deşi nu mai este receptată ca mai ieri-alatăieri nici la festivaluri, nici la Cannes, nici la Berlin, nici la Veneţia şi nici în România ecourile nu mai au forţă ca altădată. Dacă nu faci eforturi de a participa la lungul şir al proiecţiilor care încep în această săptămînă la Cinemateca Română nu vom convinge de viabilitatea şi forţa creaţiei de film poloneze şi vom recunoaşte că, de fapt, ştim prea puţine lucruri despre ce se întîmplă în acest univers cinematografic. "Lordz Film Fest" aduce în România un florilegiu cinematografic. El nu reprezintă spuma clasicizată a acestei cinematografii, ci oferă o panoramă, de la ficţiune la animaţie, fără a lipsi documentarele. În paralel se derulează Festivalul Filmului argentinian, al filmului armean şi al celui britanic.