CNA-ul britanic investighează postul Channel 4 pentru documentarul "The Romanians Are Coming"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CNA-ul britanic investighează postul Channel 4 pentru documentarul "The Romanians Are Coming"

Politică 31 Martie 2015 / 14:32 238 accesări

Ofcom, echivalentul britanic al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a decis să investigheze postul de televiziune Channel 4, după ce a primit 120 de plângeri referitoare la modul în care seria-documentar "The Romanians Are Coming" descrie comunităţile romă şi românească din Marea Britanie. Această serie-documentar, ce conţine trei episoade de câte 60 de minute, realizată de Keo Films, a fost difuzată de Channel 4 în luna februarie şi prezintă felul în care imigranţii din România trăiesc şi muncesc în Marea Britanie, informează site-ul broadcastnow.co.uk. Purtătorul de cuvânt de la Ofcom (Office of Communications) a spus că natura acelor plângeri şi sesizări a vizat un "material potenţial ofensator" care "nu era justificat de context". Într-un dosar separat, Ofcom a anunţat că nu va investiga cazul documentarului "Immigration Street", produs de compania Love Productions şi difuzat tot de Channel 4 în luna februarie. Acel documentar a generat 13 plângeri, potrivit cărora producţia respectivă "a portretizat rezidenţii de pe acea stradă într-o manieră care induce publicul în eroare". Documentarul "The Romanians Are Coming" ("Vin românii") a fost difuzat în trei părţi de postul Channel 4, începând din 17 februarie. Difuzarea seriei "The Romanians Are Coming" de către postul Channel 4 a generat protestele comunităţii de români din Marea Britanie, nemulţumită de modul de abordare al documentarului, considerând că acesta a fost părtinitor şi s-a concentrat doar pe aspectele negative ale migraţiei. Difuzarea documentarului a stârnit o serie de critici inclusiv din partea instituţiilor publice, precum Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ambasada României la Londra.



12