În ultimele zile, în plin scandal Olteanu - DNA, toată lumea a priceput că numirile la BNR s-au făcut altfel decât ar fi trebuit. Perfect. Acum hai să ne întoarcem puțin în timp, în anul crizei 2008, cu ajutorul analistului Florin Cîțu - „BNR anunță că este atacat leul și că trebuie să intervină. E o strategie folosită de toți intervenționiștii, când vor să calce în picioare drepturi și principii. Inventează o amenințare, de obicei externă, și dă-i cu intervenții! BNR a intrat în piața valutară și a crescut dobânzile la ceruri, a introdus controlul capitalului și a făcut ca dobânzile la creditele în lei și valută să se dubleze, în doar câteva zile. Ca să ascundă nivelul real de titlurile din ziare și știrile de la ora cinci, banca centrală a impus prin lege un prag maxim al dobânzilor (în 2008, cu România stat membru UE!)“. BNR s-a apărat, spunând că leul chiar era atacat și că a făcut ce știa ea mai bine. Interesant este însă că în 2009 se numea o conducere nouă la BNR. Și, cum numirile se fac politic, nu-i foarte, foarte probabil (dacă nu 100% sigur) că acțiunile băncii centrale au ajutat politrucii, prin ascunderea situației reale din economie, se întreabă Cîțu - „Fără această înțelegere (au fost alegeri în 2008 și 2009), reacția BNR nu are sens. Literatura de specialitate este plină de studii care prezintă efectele negative pentru economie ale creșterii dobânzilor. Chiar și BNR are un studiu care demonstrează asta! Nu mai spun că, în criză, este imposibil să ai creșteri de prețuri din depreciere, iar relația curs - inflație nu mai era ce-a fost de prin 2006. Singurul răspuns este o înțelegere între BNR și politicieni - voi ne ajutați să arătăm că nu-i chiar așa de rău, noi vă dăm un nou mandat în 2009. Desigur, factura înțelegerii am plătit-o noi, în cea mai urâtă recesiune după 1989...“.