Complicii lui Marta, arestaţi de FBI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Justiţia are braţul lung

Complicii lui Marta, arestaţi de FBI

Justiție 21 Martie 2014 / 00:00 640 accesări

Soţii Radu şi Diana Nemeş, cercetaţi într-un dosar de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, au fost arestaţi de autorităţile americane pe baza cererii de extrădare emise de Biroul Interpol din cadrul Poliţiei Române. Cei doi urmează să fie prezentaţi în faţa judecătorilor US District Court House din localitatea Tacoma - Washington, cazul şi custodia acestora urmând a fi preluate de US Marshals Service Tacoma. Ei erau urmăriţi internaţional din 26 iulie 2012, în baza unor mandate de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit documentelor judiciare, soţii Nemeş locuiau în Yelm cu o viză expirată şi deţineau mai multe conturi bancare folosite pentru transferul banilor din România în conturi din Dubai. Soţii Radu şi Diana Nemeş sunt cercetaţi într-un dosar de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, fostul şef de cabinet al lui Blejnar, Codruţ Marta, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniţă, şi mai mulţi administratori de firme. Radu Nemeş, considerat de procurori coordonatorul grupului infracţional organizat, şi Diana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arăta, în referatul prin care a cerut arestarea mai multor persoane în acest dosar, că Marta a plecat din ţară în mai 2011, dar că până în aprilie 2012 a ţinut constant legătura cu omul de afaceri Radu Nemeş, cu Sorin Blejnar şi ANAF.

15 MILIOANE DE EURO Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în perioada mai 2011 - iulie 2012, Radu Nemeş, Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu şi Andrei Florin Jugănaru au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist care a vizat sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină, ce au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate. Potrivit procurorilor DNA, gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe “domenii de activitate”. Unul dintre ele, denumit de procurori „palierul de protecţie“, era alcătuit din Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă.



12