CONCACAF anunță un plan anticorupție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scandalul „Corupție la FIFA”

CONCACAF anunță un plan anticorupție

Sport 09 Iulie 2015 / 00:00 590 accesări

Confederația de fotbal din America de Nord, Centrală și Caraibe (CONCACAF), lovită puternic de scandalul de corupție care a zguduit FIFA, a anunțat la începutul acestei săptămâni un plan pentru consolidarea operațiunilor sale și evitarea fraudelor. Planul, a cărui punere în aplicare a debutat deja, include importante reforme de funcționare, un control crescând al tranzacțiilor cu furnizorii și o informare asupra situației financiare, pentru mărirea transparenței. Noile dispoziții au fost aprobate săptămâna trecută, în cadrul unei reuniuni a organizației care a avut loc la Vancouver (Canada), prezidată de hondurianul Alfredo Hawit, numit în funcție la scurt timp după izbucnirea scandalului.

Acest plan apare în timp ce mai mulți conducători ai CONCACAF figurează printre persoanele inculpate de către justiția americană în cadrul scandalului de corupție care a zguduit FIFA din temelii, cum ar fi fostul președinte Jeffrey Webb, colaboratorul său Costas Takkas, ambii - conducători ai Federației din Insulele Cayman, și costaricanul Eduardo Li, membru în Comitetul Executiv. Webb i-a succedat lui Jack Warner la conducerea CONCACAF, un post din care a fost revocat pe 28 mai. El așteaptă acum, într-o închisoare elvețiană, o eventuală extrădare în Statele Unite. Jack Warner, președinte al CONCACAF între 1990 și 2011, pus sub acuzare de justiția americană pentru fapte de corupție, neagă orice implicare în acest scandal din jurul FIFA. Lăsat în libertate în Trinidad-Tobago, el este vizat de o cerere de extrădare.



12