Concedierea poate fi fatală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concedierea poate fi fatală

Monden 22 Iunie 2006 / 00:00 1048 accesări

Concedierea nu este numai o veste foarte proastă pentru angajaţi dar poate fi şi un factor fatal, mai ales dacă aceştia sînt de vîrstă medie, este concluzia unui studiu publicat miercuri, în Marea Britanie. La acest studiu, publicat în revista Occupational and Environmental Medicine, realizat de echipa de cercetători de la Şcoala de Medicină Yale, coordonată de profesorul William Gallo, au participat 4.301 de persoane cu vîrste cuprinse între 51 şi 61 de ani.

Cercetătorii au descoperit că incidenţa cazurilor de accidente cardiovasculare şi cerebrale este cu peste 50% mai mare în rîndul persoanelor care au fost concediate decît în rîndul persoanelor care încă mai muncesc. "Pentru multe persoane, concedierea la o vîrstă destul de înaintată este o experienţă deosebit de stresantă, existînd un mare risc ca acestea să fie victime ale unor accidente cardiovasculare sau cerebrale", se arată în acest studiu. "Pe baza rezultatelor noastre, conchidem că adevăratele costuri ale concedierii depăşesc costurile economice evidente, incluzînd şi consecinţe importante în ceea ce priveşte sănătatea angajatului."

Taguri articol


12