Condiţii de coşmar în Spitalul Judeţean

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Condiţii de coşmar în Spitalul Judeţean

Social 03 August 2006 / 00:00 1084 accesări

Temeperaturile ridicate care au fost înregistrate în ultime perioadă i-au determinat pe turişti şi pe constănţeni să dea fuga pe plajele litoralului pentru a se răcori. Din păcate, cei care se află internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nu pot face acest lucru şi se văd nevoiţi să suporte căldura infernală din saloane. Clădirea are nouă etaje şi numeroase clinici şi secţii, însă majoritatea nu dispun de aer condiţionat, iar în cele în care există, aparatele sînt, de fapt, donaţii şi sponsorizări de care a făcut rost şeful de secţie. Cei mai afectaţi sînt pacienţii imobilizaţi la pat, care nu pot ieşi pe hol să se mai răcorească. “Nu pot deschide uşa, pentru că se face curent, iar fereastra nu se deschide pentru că este înţepenită. Am adus de acasă un ventilator, poate ne mai răcorim puţin”, a spus Gherghina Matei, una dintre pacientele internate în secţia de Neurologie. Un alt motiv care contribuie la creşterea temeperaturii în saloanele spitalului este aglomeraţia. “Aceasta este de fapt o rezervă, dar noi trebuie să stăm patru. Pe lîngă faptul că dormim pe canapelele aduse de pe hol, mai sîntem nevoite să îndurăm şi cele 35 de grade din saloane. Nu putem deschide uşa pentru că vine un miros groaznic de pe hol, iar geamul este blocat. Cred că în rai este mai bine decît aici”, a spus Veronica Dumitru, o altă pacientă a spitalului. Conducerea unităţii medicale susţine că ştie de această problemă şi că va încerca să găsească o soluţie. “Într-adevăr este foarte cald, dar aşa este în toată ţara. Am cumpărat patru aparate de aer condiţionat, pe care le vom instala cît de curînd”, a declarat directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Tiberiu Ioan Tofolean.



12