Constănțean cercetat penal pentru că vindea vin contrafăcut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănțean cercetat penal pentru că vindea vin contrafăcut

Eveniment 22 Octombrie 2014 / 14:09 243 accesări

Un bărbat de 45 de ani din Constanţa este cercetat de polițiști după ce ar fi contrafăcut vin și l-ar fi comercializat fără să înregistreze veniturile în actele financiar contabile, anchetatorii ridicând de la sediile firmelor adminstrate de acesta aproape patru tone de vin. Potrivit Poliției Județene Constanţa, poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor (SIF) şi ai Serviciului de Acţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au făcut, ieri, 33 de percheziţii la sediile sociale declarate şi la punctele de lucru aparţinând unor societăţi comerciale specializate în producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice spirtoase şi nespirtoase, precum şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de evaziune fiscală. Activitatea s-a desfăşurat într-un dosar aflat în instrumentarea poliţiştilor SIF din luna aprilie 2014, când aceştia s-au sesizat din oficiu în legătură cu acte de evaziune fiscală realizate de un administrator al unei societăţi comerciale din Constanţa. Administratorul, un bărbat de 45 de ani, ar fi contrafăcut, în cursul anului 2014, vin, pe care ulterior l-ar fi comercializat, veniturile obţinute nefiind evidenţiate în actele financiar contabile, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul statului. În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă, extracontabilă, tehnică IT şi 6.000 de lei. Totodată, poliţiştii au identificat 3.860 de litrii de vin, produse ce au fost sigilate în vederea efectuării analizelor de laborator.



12