„Constantinescu nu a avut dispozitiv de urmărire“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Martor care contrazice afirmațiile procurorului

„Constantinescu nu a avut dispozitiv de urmărire“

Eveniment 12 Noiembrie 2014 / 00:00 2845 accesări

Dacă procurorii români au avut dificultăți în a da gir documentelor emise de medicii din SUA care atestau boala cumplită de care suferă președintele ales al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, acum există și martori, alții în afară de medicii care l-au tratat sau de jurnaliștii care au fost peste Ocean pentru a prezenta interviuri cu șeful CJC. Este vorba despre Valentin Pavlovici, românul care a plecat din țară în 1985, stabilindu-se în SUA, și care i-a fost alături, zilnic, preşedintelui ales al CJC în ultimele luni. Este aceeași persoană care apărea în filmulețul neautentificat în baza căruia judecătorii din România au emis cele două mandate de arestare pe numele lui Nicușor Constantinescu și care au fost confirmate în momentul în care el a venit din proprie inițiativă în țară. Pavlovici este, de altfel, cel care, chiar în ziua în care a fost filmat la o terasă din New York, l-a dus de urgență pe șeful CJC la spitalul North Shore, unde a fost operat a doua oară pentru că avea dureri insuportabile din cauza infecției căpătate în urma intervenției chirurgicale de îndepărtare a cancerului de prostată. Pentru că știe îndeaproape situația prin care a trecut șeful CJC în ultimele luni, Valentin Pavlovici spune că este dispus să depună mărturie în instanță că, pe teritoriul SUA, Constantinescu nu a avut niciun dispozitiv de urmărire, contrar afirmațiilor procurorilor. „Este o minciună sfruntată că ar fi avut un dispozitiv de urmărire. Am fost în fiecare zi cu el la doctor și am asistat la tratamentul care i s-a făcut. Nu avea niciun fel de brățară sau dispozitiv de urmărire. Nu a fost nici măcar o secundă reținut de către organele de urmărire sau de Interpol din SUA. A fost chemat și s-a prezentat singur“, a declarat telefonic, pentru Neptun TV, Valentin Pavlovici. El a spus, la fel ca avocații, că şi justiţia americană, şi medicii de acolo ştiau că şeful CJC a declarat public că intenţiona să se întoarcă în România şi să întrerupă etapa radioterapiei necesară pentru tratamentul împotriva cancerului. Asta după ce abcesul avea să i se retragă suficient de mult încât să poată suporta drumul de întoarcere spre țară. „Semnez că renunț la radioterapie și-mi diminuez șansele de a mă trata de cancer și vin în România, să vedem ce se întâmplă în nebunia asta de România“, spunea, atunci, Nicușor Constantinescu. La avion a fost condus de același Valentin Pavlovici. „L-am luat cu bagajele și l-am dus la aeroport. L-am ajutat până în momentul când a intrat în vamă. Și când s-a dus la aeroport, s-a dus ca un om liber, ca orice cetățean care vine și care pleacă fără niciun fel de problemă“, a mai adăugat Pavlovici.

ARE NEVOIE DE MEDICI SPECIALIȘTI Ajuns în țară, lui Constantinescu i s-a confirmat cel mai rău scenariu: i-au fost puse în aplicare mandatele de arestare emise în lipsă (unul pentru că nu a permis controlul Curții de Conturi la o instituție subordonată CJC - RAJDP și unul pentru că nu a plătit o factură telefonică pentru o instituție care nici măcar nu era în subordinea CJC, primul judecat la București și al doilea la Constanța). La fel cum au făcut atunci când avocații au prezentat documentele emise de medicii americani, autentificate de către Departamentul de Stat al SUA, vineri, judecătorii și procurorii au ignorat din nou actele medicale ce atestă clar cancerul de prostată și tratamentul urmat de Nicușor Constantinescu și că, astfel, pacientul nu s-a sustras justiției române. Mai rău decât faptul că este încarcerat este că stă în frig în Spitalul-Penitenciar Rahova și că nu poate fi tratat de un oncolog, pentru că nu există un astfel de medic în sistemul penitenciar. Pentru a rezolva prima problemă, fiica lui, Smaranda, l-a vizitat ieri și i-a dus mai multe haine și alte lucruri de care are nevoie. Atunci când vine vorba despre partea medicală, lucrurile sunt mai complicate. Marius Mocanu - unul dintre avocații lui Constantinescu - spune că i se administrează tratamentul cu antibiotice pe care îl urma și în SUA, însă are nevoie să fie consultat și monitorizat de un oncolog. „Constantinescu a solicitat, în scris, consultul unui oncolog pentru a se putea trata în rețeaua sanitară civilă pentru cancerul pe care l-a suferit. El dorește să urmeze și radioterapia pentru a finaliza tratamentul pentru operația de cancer, iar aceasta nu poate fi realizată în rețeaua de penitenciar pentru că nu există nici aparatura necesară și nici medici specialiști“, a declarat Mocanu. Totodată, avocatul a spus că a contestat deciziile instanțelor de săptămâna trecută, însă așteaptă motivările pentru a putea fi date termene pentru recurs.

NOI DOCUMENTE DIN SUA La noile termene, instanța va avea de analizat noi probe, pentru că, potrivit afirmațiilor primarului Constanței, Radu Mazăre, autoritățile judiciare din SUA vor trimite o hârtie „care să infirme această ţidulă trimisă de Ambasada României din SUA pe care s-a bazat procurorul“. Mazăre a explicat că documentul prezentat de procuror, care ar fi atestat că șeful CJC era monitorizat și că s-ar fi pus în discuție încarcerarea lui în SUA, a fost trimis de către Ambasada României și nu de o instituție americană. „Ceea ce a spus procurorul este total neadevărat, iar la recurs vor fi prezentate şi documentele în baza cărora s-a respins extrădarea, considerându-se că omul are dreptul la viaţă. În România, Nicuşor, bolnav de cancer în fază terminală, cu cinci ani speranţa de viaţă, nu are dreptul la această viaţă“, a declarat Mazăre.

Taguri articol


12