Constantinescu se întoarce de bunăvoie în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deși știe că DNA îl așteaptă cu mascații

Constantinescu se întoarce de bunăvoie în România

• Turcia, al doilea stat care nu a acceptat extrădarea cerută de DNA
Eveniment 06 Noiembrie 2014 / 00:00 2685 accesări

Procurorii și magistrații din România au mai primit o palmă grea în vânătoarea pe care o derulează împotriva președintelui ales al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu. Judecătorii din Turcia l-au lăsat liber pe Nicușor Constantinescu (reținut și adus în fața instanței de Poliția din Istanbul, în baza unui mandat de arestare emis de Interpol) după ce au analizat actele care arată că acesta a ajuns acolo în tranzit spre România și că prezența sa în Turcia se datorează faptului că avea o programare, ieri, la ora 14.00, la clinica Neolife din cartierul Levazim - Istanbul. Scopul vizitei? Stabilirea unei scheme de tratament pentru radioterapia pe care ar trebui să o urmeze în ultima fază a tratamentului de recuperare după operația împotriva cancerului de prostată pe care a suferit-o în SUA. Este a doua palmă dură pe care Justiția din România o primește din partea autorităților judiciare din alte state, după ce SUA au respins cererea de extrădare emisă pe numele lui Constantinescu pentru că au ținut cont, spre deosebire de autoritățile române, de problemele de sănătate ale acestuia și de documentele medicale ce atestă că suferă de o formă gravă de cancer la prostată. Deducem că, după autoritățile americane, și cele din Turcia au ținut cont de actele medicale aduse în fața instanțelor de judecată de avocații lui Constantinescu și care arată că el nu se sustrage de la judecată, dar că nu se poate prezenta în fața judecătorilor decât după ce starea de sănătate îi va permite să facă acest lucru. Decizia judecătorilor din cele două state arată și faptul că au „mirosit“ abuzul care se face în cazul lui Constantinescu. Cum altfel s-ar explica faptul că, imediat ce a prezentat instanței turcești toate documentele, acesta a plecat liber spre clinica la care avea programare la ora 14.00, fără ca Poliția să mai fie pe urmele sale?

A ALES SĂ VINĂ ÎN ȚARĂ Culmea, în vâltoarea vânătorii ce-l are ca țintă pe președintele ales al CJC, s-a încercat acreditarea ideii că ar fugi de brațul lung al legii. Or, dacă așa ar fi stat lucrurile, de ce ar fi părăsit Constantinescu SUA, o țară care abia refuzase extrădarea sa, pentru a se expune, în Turcia, unor noi proceduri privind extrădarea? „Constantinescu a plecat spre România în pofida solicitărilor medicilor din Statele Unite, care i-au cerut insistent să nu părăsească teritoriul SUA și să își finalizeze acolo tratamentul prin radioterapie. Chiar și așa, el a semnat o declarație pe proprie răspundere pentru a nu se angaja responsabilitatea medicilor și a plecat din SUA spre România, oprindu-se în Turcia pentru a efectua un control medical la o clinică de specialitate - Neolife. Atunci a fost reținut de Poliția din Turcia“, a declarat Marius Mocanu, unul dintre avocații lui Constantinescu. Acesta a adăugat că motivul pentru care șeful CJC a mers în Turcia înainte de a veni în România este justificat de faptul că Nicușor Constantinescu are în continuare nevoie de asistență medicală, iar clinica Neolife din Turcia are echipament de ultimă generație și specialiști în domeniul oncologic. Avocatul este sigur că instituţiile judiciare îl vor aştepta pe Constantinescu la aeroport cu mascaţii pentru a-l duce în faţa instanţei.

REACȚIE Având în vedere că este vânat mai abitir decât un criminal în serie, Nicușor Constantinescu a dat ieri o declarație în care a explicat ce intenționează să facă. „Vin acasă nesilit de nimeni, mâine (astăzi - n.r.), 6 noiembrie, la București. SUA au respins cererea mea de extrădare. Am renunțat la radioterapie, diminuându-mi cu 15% șansele de a mă vindeca. Am decis să stopez minciunile DNA care susțin că am fugit din România. Tocmai venirea mea în țară va demonstra contrariul. Am drenul încă în pelvis din 18 iulie. Am nevoie de asistență medicală!“, a declarat Nicușor Constantinescu. Nu este prima dată când preşedintele ales al CJC merge la clinica din Turcia. El a fost înregistrat ca pacient la Neolife în ianuarie, atunci când şi-a făcut primele investigații medicale și unde a descoperit cancerul de prostată, și tot atunci i-a fost dat numărul de pacient: 27365. „Evident că, fiind o țară apropiată de România, până unde ar face doar o oră cu avionul, s-a gândit să se întoarcă în țară și ulterior, cu încuviințarea organelor judiciare, să își poată continua tratamentul în Turcia“, a mai spus avocatul lui Constantinescu.

În galeria foto a acestui material puteţi consulta scrisoarea deschisă semnată de medicul american Doru Paul, care atestă faptul că Nicușor Contantinescu a decis pe propria răspundere să întrerupă tratamentul în SUA și să se întoarcă în România.



12