Controloare agresate de un călător clandestin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Controloare agresate de un călător clandestin

Eveniment 10 Mai 2007 / 00:00 786 accesări

Un constănţean, de 33 de ani, este cercetat de lucrătorii Secţiei 1 Poliţie, după ce, ieri dimineaţă, le-a agresat pe două controloare RATC care l-au prins călătorind clandestin. Potrivit anchetatorilor, Costel Sârbu s-a urcat în autobuzul 40 dintr-o staţie de pe bulevardul Mamaia, fără să composteze biletul pe care îl avea în buzunar. Întrucît bărbatul nu s-a legitimat la solicitarea controloarelor RATC, motivînd că nu are actul de identitate la el, angajatele i-au cerut să le însoţească la dispeceratul aflat la intrarea în staţiunea Mamaia. “Cînd am ajuns la capătul liniei, am coborît împreună cu el din autobuz. După ce am făcut cîţiva paşi, bărbatul s-a enervat dintr-o dată şi mi-a dat un brînci trîntindu-mă la pămînt şi în secunda următoare el s-a dezechilibrat, a căzut peste mine şi mi-a rupt piciorul drept. Nu-mi explic de ce a reacţionat aşa. În autobuz a fost liniştit şi cooperant ”, a povestit Aurelia Buşcă, una dintre controloarele agresate. Colega ei, Elena Şuta, s-a ales cu un traumatism în zona cotului, după ce individul recalcitrant s-a smucit şi a lovit-o cu putere. Costel Sîrbu a fost imobilizat de şoferii aflaţi în dispecerat, care l-au dus într-una dintre încăperi şi au chemat poliţia. Varianta călătorului clandestin este diferită de cea a lucrătorilor RATC. „Mergeam la serviciu. Doar ce mă urcasem în autobuz şi nu am avut timp să compostez biletul. Controloarele mi-au spus că trebuie să merg cu ele la dispecerat. Acolo au vrut să mă bage cu forţa într-o cameră şi să mă încuie înăuntru pînă la venirea poliţiei. Cineva mi-a dat două palme şi eu am opus rezistenţă, m-am smucit şi am căzut peste una dintre femei”, a povestit Costel Sîrbu. O ambulanţă le-a transportat pe cele două controloare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde au primit îngrijiri medicale. Aurelia Buşcă a rămas internată în Clinica de Ortopedie, urmînd ca peste o săptămînă să fie supusă unei intervenţii chirurgicale. Dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvînt al Spitalului Judeţean, a declarat: „Una dintre paciente a suferit o fractură de peroneu, în vreme ce colega acesteia prezenta un traumatism în zona cotului”.



12