Convorbire telefonică despre Iran şi Coreea de Nord

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Convorbire telefonică despre Iran şi Coreea de Nord

Externe 21 Iunie 2006 / 00:00 1088 accesări

Preşedintele american a avut, luni, o convorbire telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, cei doi lideri fiind de acord să menţină contacte strînse, pentru a discuta despre criza nucleară iraniană şi cea nord-coreeană, a anunţat un oficial al Casei Albe, sub protecţia anonimatului. Casa Albă a anunţat că eventuala lansare a unui tir cu rachete cu rază lungă de acţiune, de către Coreea de Nord, ar reprezenta o "provocare". Ambasadorul american la Naţiunile Unite, John Bolton, a spus că urmează să desfăşoare consultări cu partenerii săi din Consiliul de Securitate, referitoare la măsurile ce vor fi adoptate dacă regimul de la Phenian va lansa racheta.

La rîndul său, Uniunea Europeană a solicitat regimului de la Teheran, în numele celor şase mari puteri ce încearcă să găsească o soluţie la criza iraniană, ca pînă la 29 iunie să dea un răspuns la oferta de cooperare în schimbul suspendării operaţiunilor de îmbogăţire a uraniului, au declarat surse diplomatice de la Viena. Statele Unite, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania au prezentat Iranului, la 6 iunie, o ofertă conţinînd stimulente compensatorii, în special în materie comercială, cu condiţia să pună capăt programului nuclear. Iranul şi-a reiterat refuzul de a adopta această măsură, o condiţie impusă de Occident înaintea începerii oricăror negocieri.

Pe de altă parte, Statele Unite şi Rusia au prelungit cu şapte ani un acord încheiat în 1992, privind reducerea numărului de arme de distrugere în masă. Cunoscut sub numele de Programul de Cooperare pentru Reducerea Ameninţărilor, acordul vizează în special să ajute Rusia să accelereze ritmul reducerii armamentului său strategic, pentru a atinge nivelul prevăzut de Tratatul de Reducere a Armelor Strategice. Acordul prevede şi ca Statele Unite să ajute Ucraina, Kazahstan şi Belarus să îşi neutralizeze armele nucleare şi să elimine de pe teritoriul lor sistemele strategice şi infrastructura legată de armele de distrugere în masă.



12