Copilul dispărut din Poarta Albă, găsit mort

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copilul dispărut din Poarta Albă, găsit mort

Eveniment 23 Ianuarie 2008 / 00:00 1975 accesări

Ca urmare a mediatizării cazului privind dispariţia, în urmă 10 zile, a băiatului de nouă ani din Poarta Albă, la începutul acestei săptămîni au apărut primele informaţii legate de o posibilă prezenţă a copilului în Constanţa. “O persoană a anunţat, luni seara, la numărul 112, că ar fi văzut un copil cu semnalmentele celui căutat, cerşind într-un pasaj pietonal din centrul municipiului Constanţa, dar, la scurt timp, băiatul ar fi dispărut”, a declarat purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, insp. Radu Croitoru. În urma apelului telefonic, comanda IPJ Constanţa a decis ieri editarea unor pliante cu fotografia băiatului, pentru a fi distribuite trecătorilor. De asemenea, au fost lipite afişe cu poza băiatului în locurile permise de lege. Spre seară însă, speranţele s-au năruit într-o clipă, odată cu găsirea, în apropierea localităţii Poiana, a corpului neînsufleţit al băiatului dispărut. Trupul micuţului Bogdan Bulai a fost găsit de un inginer de la o fermă din zonă, în timp ce verifica o solă de grîu. El a anunţat imediat autorităţile. Deşi greu accesibilă, zona a fost împînzită de poliţişti, care au cercetat fiecare metru pătrat. Criminaliştii au verificat cu atenţie atît trupul micuţului, cît şi îmbrăcămintea acestuia, aceeaşi ca în ziua dispariţiei. Şeful Serviciului de Medicină Legală, doctorul Mihai Onciu, a studiat atent fiecare detaliu şi a fost de părere că băiatul ar fi murit în urmă cu şapte - opt zile. Oamenii legii nu au descoperit urme evidente de violenţă, dar cauzele exacte ale morţii vor fi stabilite doar în urma necropsiei. Poliţiştii spun că, cel mai probabil, băiatul a murit de frig şi foame, la scurt timp după ce a dispărut de acasă. Potrivit afirmaţiilor lor, copilul ar fi rătăcit pe cîmp 24 de km, de la Poarta Albă la Galeşu şi apoi spre Poiana.

Taguri articol


12