Creditele în valută s-ar putea converti în lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Creditele în valută s-ar putea converti în lei

Economie 21 Februarie 2014 / 00:00 598 accesări

Un grup de parlamentari - între care şi preşedintele Camerei Deputaţilor - propune, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Senat, ca persoanele care au luat credite în valută să le poată converti în lei, fără comisioane, costuri adiţionale sau garanţii suplimentare. Potrivit proiectului, de facilitate ar urma să beneficieze persoanele care au luat credite în euro sau în alte monede străine. Iniţiatorii propun ca reglementările să se aplice unitar contractelor de credit aflate în desfăşurare la momentul intrării în vigoare a legii, dar celor viitoare. Potrivit semnatarilor proiectului, creditele neperformante şi ratele restante la bănci au ajuns să constituie o problemă socială în România, statisticile BNR şi INS certificând că sumele restante s-au înzecit în perioada 2008 - 2012, de la 2,28 la 23,7 miliarde. Nu-i exclus însă ca cei de la BNR să demonteze rapid propunerea, explicând cum întregul sistem bancar ar da faliment în doi timpi şi trei mişcări dacă o asemenea lege ar vedea lumina zilei.



12