CRIZA SCHIMBĂ CAMPANIA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

CRIZA SCHIMBĂ CAMPANIA

Politică 24 Noiembrie 2008 / 00:00 479 accesări

După ce am adulmecat unele schimbări de retorică electorală, care trădează evidente manevre de culise, m-am trezit că aproape toată presa a vorbit săptămîna trecută despre aşa ceva. Să nu cumva să mă înţelegeţi greşit şi să vă închipuiţi că vreau să mă laud cu faptul că aş fi fost eu primul gazetar care descoperă chestia asta… Dimpotrivă! M-am bucurat cu modestie că am ghicit mersul lucrurilor, ca să zic aşa, fapt confirmat şi de alte ziare sau televiziuni. De data aceasta, însă, aş dori să discut despre un alt tip de schimbare care a început să se petreacă în actuala campanie şi pe care l-a comentat, pînă acum, un singur analist.

Criza financiară mondială îşi întinde, treptat, tentaculele pe toate continentele. După ce primul val, respectiv cel al şocului bursier, a trecut peste Europa şi a ajuns pînă în Asia, a urmat şocul imobiliar ce a înjumătăţit, în unele cazuri, preţul locuinţelor. Dar criza de lichidităţi, naţionalizarea unor bănci şi îngreunarea sistemului de creditare au produs scăderea drastică a vînzărilor de orice fel, de la case sau maşini, pînă la bunuri de larg consum. Efectele acestui fenomen abia au început să se vadă şi la noi, ca peste tot în lume, dar vor exploda, pur şi simplu, în anul 2009. Asta înseamnă că urmează recesiune economică şi şomaj. Banca Mondială a avertizat că prevede milioane de şomeri pentru anul viitor. Aţi observat, desigur, că şi la noi au apărut primele semne, însă ele se vor accentua dramatic!

Aşa stînd lucrurile, cele două mari partide de dreapta din România, respectiv PD-L şi PNL, şi-au „ajustat” mesajele electorale, pentru a nu risca să-şi piardă votanţii. Ele au lăsat-o mai moale, pardon de expresie, cu teoria liberală a „statului minimal” şi cu „protecţia capitalului privat”, deoarece şi-au dat seama, în ceasul al 13-lea, că ţara nu va putea fi guvernată în acest fel, cel puţin în primii doi ani ai viitorului mandat. Din cauza faptului că nimeni nu ştie cît timp va dura criza mondială, prioritare au devenit măsurile de protecţie socială, căci este evident că ne vom confrunta cu scăderea producţiei, în general, dar şi cu o scădere a puterii de cumpărare a populaţiei. Din această pricină joacă teatru şi Traian Băsescu atunci cînd anunţă că merge cu o Dacie şi cumpără unt românesc...

Ironia sorţii face ca această atitudine a PD-L şi PNL să confirme programul PSD-ului şi întreaga strategie de campanie a acestui partid! Degeaba îi combat pe social-democraţi dacă le adoptă măsurile, fără să recunoască acest fapt. Criza mondială a schimbat campania, pe ultima sută de metri, dînd dreptate Partidului Social Democrat. Urmează să vedem dacă această realitate va înclina decisiv balanţa în favoarea politicilor de stînga, la scrutinul care se apropie.



12