CS Phoenix-Știința nu a putut trece de Olimpia Braşov

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet feminin / Liga Naţională

CS Phoenix-Știința nu a putut trece de Olimpia Braşov

Sport 02 Martie 2019 / 21:54 826 accesări

Chelsea Douglas (echipament alb) a reuşit cele mai multe puncte pentru CS Phoenix-Știința

Chelsea Douglas (echipament alb) a reuşit cele mai multe puncte pentru CS Phoenix-Știința

Sâmbătă seară, în etapa a 11-a a Ligii Naţionale de baschet feminin, Grupa Roşie, CS Phoenix-Știința Constanţa a întâlnit, în Sala Sporturilor, pe Olimpia CSU Braşov. Un meci disputat la trei zile distanţă de partida din Cupa României, cu CSM Alexandria, iar efortul depus a contat în evoluţia de sâmbătă a baschetbalistelor pregătite de Predrag Stanojcic și Volha Tamirgeanu. Constănţencele au cedat cu scorul de 57-72, la pauză 23-34, diferenţa de 15 puncte înregistrată în primul sfert rămânând în favoarea braşovencelor şi la final.

Scorul pe sferturi în partida CS Phoenix-Știința - Olimpia: 9-24, 14-10, 19-21, 15-17.

Pentru formaţia constănţeană au înscris Chelsea Douglas 24 de puncte, Jelena Jovanovic 13p, Vladinka Erak 12p, Bianca Fota 4p, Andreea Beldian 2p şi Cristiana Cutaş 2p.



12