CS Tomis joacă doar pentru onoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / LN, etapa a 21-a: OŢELUL GALAŢI - CS TOMIS CONSTANŢA

CS Tomis joacă doar pentru onoare

Sport 26 Martie 2011 / 00:00 803 accesări

Cu moralul la pământ după înfrângerile pe linie din ultima perioadă, dar şi cu un lot incomplet, care a dus de altfel la aceste rezultate, CS Tomis Constanţa nu îşi mai poate dori până la finalul sezonului decât să joace pentru onoare. Când ai un lot în care extremele sunt nevoite să preia rolul de interi, ai un singur centru în lot, Daniela Arfir, debutantă în Liga Naţională, nu ai şi nu poţi să-ţi propui mai mult decât o evoluţie onorabilă. Sâmbătă, pentru echipa pregătită de Mihaela Pîrîianu urmează însă o deplasare foarte grea, la Galaţi, împotriva unei formaţii care luptă pentru calificarea într-o cupă europeană. „Vrem să avem o prestaţie onorabilă, să încercăm să jucăm mai bine decât am făcut-o în ultimul meci. Dacă şansele la un rezultat pozitiv sunt foarte mici, măcar jucătoarele tinere din lot să capete mai multă experienţă. Avem, din păcate, noi probleme de efectiv, Barcan şi Avram fiind răcite, însă sperăm să poată evolua, chiar dacă nu la capacitate maximă“, speră Pîrîianu.

Programul etapei - sâmbătă, ora 11.00: Oţelul Galaţi - CS Tomis Constanţa, HCM Roman - HCM Baia Mare, HC Zalău - SCM Craiova; duminică, ora 13.00: Dunărea Brăila - Oltchim Rm. Vîlcea. Meciurile HCM Buzău - Cetate Deva şi CSM Bucureşti - Rulmentul Braşov vor avea loc pe 30 martie. Partida U. Jolidon Cluj - U. Reşiţa 33-21 s-a disputat joi. Clasament: 1. Oltchim Rm. Vîlcea 39p, 2. Jolidon Cluj 34p, 3. CSM Bucureşti 30p, 4. HC Zalău 26p, 5. Dunărea Brăila 23p, 6. HCM Roman 22p, 7. Oţelul Galaţi 21p (golaveraj: 529-510), 8. HCM Baia Mare 21p (511-533), 9. Rulmentul Braşov 18p, 10. CS Tomis Constanţa 16p, 11. SCM Craiova 12p, 12. Cetate Deva 8p, 13. HCM Buzău 6p (524-632), 14. U. Reşiţa 6p (490-610).



12