Electroterapia constă în folosirea curentului electric pentru stimularea ţesuturilor, cu scopul vindecării diferitelor afecţiuni sau al recuperării anumitor funcţii pierdute ale organismului. S-a demonstrat că oasele, cartilajele, ligamentele, tendoanele şi diferitele celule ale corpului sunt influenţate pozitiv de electricitate. Se consideră că, prin stimularea electrică a celulelor, ţesuturile afectate pot fi vindecate. Teoria prin care electricitatea are rol în tratarea diferitelor boli a luat naştere la începutul secolului al 18-lea, când Johann Gottlob Kruger a sugerat că electricitatea poate aduce modificări în organism, accelerând recupararea acestuia. În această perioadă, electricitatea a fost folosită în intensificarea circulaţiei sângelui. Procedurile folosite în electroterapie sunt diverse, cele mai cunoscute şi folosite în România fiind neurostimularea transcutanată, diadinamicele, curenţii Trabert (curenţi de joasă frecvenţă), curenţii interferenţiali şi simpli (curenţi de frecvenţă medie), ultrasunetele şi microundele (de înaltă frecvenţă) băile galvanice şi ionizările (curent continuu). Procedurile pot trata o gamă largă de afecţiuni: cefalee, dureri postoperatorii, artrită, hematoame, contuzii, întinderi musculare, spondiloza, lombalgie, discopatie, celulită, constipaţie cronică, dismenoree. Din punctul de vedere al specialiştilor, lista rămâne deschisă.