Curs festiv la „Șaguna“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Facultatea de Științe Economice

Curs festiv la „Șaguna“

Educație 13 Mai 2016 / 16:46 568 accesări

Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța (UAS) organizează luni, 16 mai, la ora 12.00, primul curs festiv din acest an, pentru studenții și masteranzii din anii terminali, care sărbătoresc astfel finalizarea studiilor. Promoţia 2016 a Facultății de Ştiinţe Economice va primi numele personalității invitate să susțină cursul festiv. Tradiția ca o personalitate marcantă să susţină cursul festiv de încheiere a studiilor pentru promoţia de absolvenţi care urmează să poarte numele invitatului a fost inaugurată de instituția academică șagunistă în anul 2004, fiecare facultate invitând specialiști de mare notorietate din domeniul de activitate specific profilului acesteia. Precedentele promoții de absolvenți ai Universității „Andrei Şaguna” poartă cu mândrie numele dăruite de prestigioase personalități precum Constantin Bălăceanu-Stolnici, Nicolae Văcăroiu, Mugur Isărescu, Liviu Maior, Ecaterina Andronescu, Theodor Stolojan, Daniel Dăianu, Teodor Meleșcanu, ÎPS Laurențiu Streza, Emil Hurezeanu ș.a.



12