Curtea Constituţională dezbate sesizarea PD privind modificarea Legii referendumului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Curtea Constituţională dezbate sesizarea PD privind modificarea Legii referendumului

Politică 03 Mai 2007 / 00:00 689 accesări

Curtea Constituţională (CC) dezbate, astăzi, sesizarea PD privind neconstituţionalitatea unor amendamente la Legea referendumului, fiind a treia oară cînd democraţii reclamă prevederi de modificare a acestui act normativ, de această dată fiind vorba despre numărul de voturi pentru demiterea preşedintelui. Sesizarea democraţilor se referă la art. 10 modificat al legii, în care se arată că demiterea preşedintelui va fi făcută cu votul majorităţii cetăţenilor care se prezintă la referendum, indiferent dacă şeful statului a fost ales din primul sau al doilea tur de scrutin. Amendamentul de modificare iniţiat de PSD reprezintă o derogare de la art. 5 care stabileşte condiţiile de valabilitate ale unui referendum şi unde se precizează că pentru ca acesta să fie valabil, trebuie să fie prezenţi jumătate plus unu din numărul total de alegători. Deputaţii au eliminat, pe 21 martie, şi interdicţia de a organiza referendumuri simultan cu alegerile locale, parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, aşa cum ceruse anterior CC, tot în urma unei sesizări a PD.



12