CVM Tomis a încheiat turul în stil de mare campioană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (m) / Divizia A1, etapa a 11-a: CVM TOMIS CONSTANȚA - DINAMO BUCUREȘTI 3:0

CVM Tomis a încheiat turul în stil de mare campioană

Eveniment 22 Decembrie 2014 / 00:00 1035 accesări

Duelul european de la Constanța, dintre Club Volei Municipal Tomis și Dinamo Bucureşti, s-a dovedit a fi doar un... monolog, pentru că gazdele nu au avut practic adversari de cealaltă parte a fileului, în meciul disputat sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanța. Scorul înregistrat pe tabelă, 3:0 (25:14, 25:10, 25:18) pentru gazde, și durata partidei, numai 65 de minute, spun totul despre diferența de valoare dintre cele două echipe. Voleibaliștii constănțeni au ținut să încheie anul 2014 cu un succes concludent în fața unei potențiale contracandidate la titlu, dar și să le ofere fanilor cei mai fideli un spectacol agreabil drept cadou de Crăciun. Practic, această victorie a fost cea mai clară din turul de campionat pentru constănțeni!

Antrenorul Tomisului, Martin Stoev, l-a menajat pe coordonatorul Andrey Zhekov, pentru ca bulgarul să se refacă după entorsa la gleznă de la Craiova, și l-a trimis „la pupitru” pe Andrei Stoian. Acesta și-a făcut excelent treaba de pasator decisiv pentru trăgători, dar a și surprins asistența cu serviciile sale puternice, o premieră pentru el în acest sezon. Stoian a reușit trei ași, dar a mai pus deseori probleme de la linia de serviciu unei echipe bucureștene de nerecunoscut. Pentru că partida curgea spre un succes de necontestat al formației sale, Stoev i-a trimis în teren, pentru a doua jumătate a ultimului set, pe juniorii Vologa și Aciobăniței, care au jucat fără complexe și au primit aplauze generoase din partea publicului.

CVM Tomis Constanța a reușit o primă jumătate de sezon istorică, în care nu a pierdut niciun meci oficial, înregistrând 11 victorii în Divizia A1 și patru în Liga Campionilor! Pentru jucători urmează circa zece zile libere, pentru a petrece Sărbătorile de Iarnă acasă, reunirea fiind programată în a treia zi a anului 2015, când campionii vor începe un cantonament de o săptămână la Dobrici (Bulgaria).

DECLARAȚII DUPĂ MECI

„A fost un meci destul de ușor, pentru că adversarii noștri n-au forțat. Probabil că ne-au respectat prea mult și nu le-a ieșit jocul. Nu aceasta este echipa Dinamo, a treia clasată în campionat. Ei pot mai mult, dar astăzi (n.r. - sâmbătă) nu au arătat nimic” - Andrei Spînu (jucător CVM Tomis).

„A fost un meci pe care noi ni l-am făcut ușor, pentru că am servit bine. Adversarii cred că au intrat în vacanță prematur, iar noi am profitat de această ocazie” - Andrei Stoian (jucător CVM Tomis).

„Dinamo a jucat foarte slab în acest meci, dar și noi am fost foarte concentrați, pentru a încheia sezonul fără înfrângere. Era important să terminăm așa, iar eu spun că toată lumea din club a contribuit la obținerea celor 15 victorii consecutive” - Martin Stoev (antrenor principal CVM Tomis).

Au evoluat formațiile - CVM Tomis (antrenori Martin Stoev și Radu Began): Stoian 4p (3 ași) - Simeonov 17p (3 blocaje), Stancu 3p, Spînu 9p, Petkov 6p, Janic 12p șiRosic - libero (au mai jucat: Vologa 2p și Aciobăniței 2p); Dinamo (antrenor Daniel Rădulescu): Antonic 2p - Centelles 4p, Mureşan 2p, Şoloc 8p, Harbuz 3p, Dobre 5p și Pantelic - libero (au mai jucat: R. Bogdan 1p, Romanescu 1p, D. Ivanov).

Celelalte rezultate din ultima etapă a turului: CSM Bucureşti - CSVM Zalău 1:3 (25:17, 19:25, 11:25, 16:25); VCM LPS Piatra Neamţ - SCM U. Craiova 2:3 (22:25, 25:22, 19:25, 26:24, 13:15); Arcada Galați - Phoenix Şimleu Silvaniei 3:1 (25:17, 25:18, 17:25, 25:23); Unirea Dej - Steaua București 3:0 (25:22, 31:29, 25:11); VC Banatul Caransebeș - Ştiinţa Explorări Baia Mare 2:3 (25:14, 23:25, 25:13, 23:25, 12:15).

Clasament: 1. CVM TOMIS CONSTANŢA 31p (setaveraj 33:7); 2. CSVM Zalău 29p (30:8); 3. Dinamo Bucureşti 23p (26:14); 4. SCM U. Craiova 22p (28:18); 5. Arcada Galaţi 16p (22:23); 6. CSM Bucureşti 15p (23:21); 7. VCM Piatra Neamţ 13p (19:25); 8. Explorări Baia Mare 13p (18:26); 9. Unirea Dej 12p (15:24); 10. Phoenix Șimleu 10p (14:26); 11. Banatul Caransebeș 9p (16:29); 12. Steaua Bucureşti 5p (8:31).

SPONSORI CVM TOMIS

Conpress Group, Polaris M Holding, Primăria şi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Zip Escort, Telegraf, Pozimed, Brick, Lakeview, Transport Trade Services, Aqua Carpatica, Verasig, Telegraf Advertising, KLD, Superbet, Neptun TV, Expertissa Constanţa, Restaurant Temple, Hotel Flora



12