CVM Tomis luptă pentru finala Cupei CEV

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (m) / Duminică, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor

CVM Tomis luptă pentru finala Cupei CEV

Sport 28 Februarie 2014 / 00:00 1014 accesări

Club Volei Municipal Tomis Constanţa, campioana României la volei masculin, a prefaţat ieri, într-o conferinţă de presă, meciul de pe teren propriu cu Paris Volley, programat duminică, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanţa. Reamintim că partida contează ca manşă retur din semifinalele Cupei CEV, turul din Franţa fiind câştigat de constănţeni cu 3:2. La conferinţă au participat doi jucători - centrii Sergiu Stancu şi Andrei Spînu - şi directorul executiv Serhan Cadâr.

PUBLICUL VA FI FOARTE IMPORTANT PENTRU OBŢINEREA CALIFICĂRII Organizatorii partidei au anunţat că intrarea publicului la meciul de duminică va fi gratuită, astfel că aşteaptă cât mai mulţi spectatori în tribune. „Paris Volley este o echipă de tradiţie a Franţei şi sunt convins că va veni la Constanţa hotărâtă să obţină calificarea, deşi a pierdut în tur. Noi vom pregăti la fel de bine şi meciul retur, iar cu ajutorul publicului, vom reuşi să trecem mai departe”, a declarat Sergiu Stancu. „Este foarte important publicul, aşa cum l-am simţit la ultimul meci european, cu Maliye Milli Piyango Ankara. Un public în număr mare, care a început să cunoască din ce în ce mai bine voleiul, care este alături de echipa noastră, care ştie să-i încurajeze pe jucători în momentele grele. Mi-aş dori ca pentru echipă, pentru nivelul acesta de performanţă la care am ajuns, să putem convinge mult mai mulţi spectatori care stau în faţa televizorului să vină în sală, să simtă tensiunea sălii, să simtă satisfacţia pe viu a unei victorii, să fie alături de noi. Le garantăm că prin modul în care vom juca, prin spectacolul pe care ne dorim să-l creăm pe teren, vom întregi spectacolul la care vor participa ei din tribună. Toate acestea la un loc îmi doresc să alcătuiască un spectacol de zile mari pentru voleiul constănţean şi chiar pentru voleiul românesc. Să nu uităm un lucru: suntem constănţeni, dar când ieşim din ţară reprezentăm România”, a afirmat Serhan Cadâr.

CVM TOMIS A DEVENIT UN NUME ÎN VOLEIUL MASCULIN EUROPEAN Performanţele obţinute în Cupele Europene au creat deja un renume grupării constănţene de volei masculin. Prin cele trei victorii din Liga Campionilor şi în special prin cea de la Ankara, în faţa lui Halkbank, CVM Tomis a ajuns în atenţia lumii voleiului european şi devine o grupare de temut pe continent. „Fiecare meci care urmează devine cel mai important din viaţa mea. Au fost meciurile cu Halkbank, au fost cele cu Maliye Milli Piyango, a fost apoi cel de marţi de la Paris şi tot aşa, acum a venit rândul meciului de duminică. Nouă, aceste evoluţii din Cupele Europene ne fac o foarte bună reclamă. După aceste performanţe, noi, ca jucători, şi clubul vom fi văzuţi altfel de acum încolo. Pentru unii dintre noi pot apărea oferte foarte bune din străinătate, de la alte echipe. Pentru club este avantajul că jucătorii vor veni la Constanţa cu gândul să se afirme. Toată lumea are de câştigat din aceste mari performanţe pe care le reuşim în acest sezon”, a spus Andrei Spînu. „Noi, după rezultatele din Liga Campionilor, nu mai suntem o echipă necunoscută în voleiul european. Am reuşit să batem pe Halkbank la Ankara, am reuşit partide frumoase cu Jastrzebski Wegiel, care a ajuns în Final Four, am învins-o pe Hypo Tirol de două ori. Pentru francezi suntem o echipă demnă de respect şi sunt convins că ei au pregătit aceste meciuri cu foarte multă atenţie”, a declarat Sergiu Stancu.



12