Democraţii, invitaţi să iasă de la guvernare dacă nu sînt de acord cu primul ministru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Democraţii, invitaţi să iasă de la guvernare dacă nu sînt de acord cu primul ministru

Politică 12 Martie 2007 / 00:00 544 accesări

Democraţii solicită întrunirea conducerii Alianţei DA, urmată de o şedinţă a coaliţiei pe tema propunerii premierului Tăriceanu de amînare a alegerilor pentru PE şi convocarea abia după aceste consultări a şedinţei Guvernului. Solicitarea a fost făcută de liderul PD, Emil Boc. El a arătat că premierul aparţine Alianţei PNL-PD, astfel că decizia privind alegerile europene trebuie să fie luată în CNC-ul acestei structuri politice. Liderul PD a adăugat că, potrivit Protocolului Alianţei, deciziile Guvernului se iau prin consensul membrilor Cabinetului prezenţi la şedinţă. În cazul în care nu există consens între membrii Guvernului, deciziile se iau prin consultări între primul-ministru şi viceprim-ministru. Dacă respectivele consultări premier-vicepremier eşuează, se convoacă, în 14 ore, CNC-ul Alianţei, pentru a se lua o decizie. El a completat că, după şedinţa CNC-ului Alianţei, va avea loc şi o consultare a reprezentanţilor UDMR pe subiectul alegerilor europene. În opinia lui Boc, amînarea alegerilor pentru PE nu este posibilă din punct de vedere juridic şi constituţional, premierul semnînd deja o ordonanţă prin care se interzice suspendarea, încetarea, întreruperea sau împiedicarea alegerilor. Liderul PD i-a cerut premierului "să rămînă solidar şi consecvent cu propriile acte pe care le semnează" şi "să nu se răzgîndească". El a precizat că procesul electoral poate fi întrerupt doar de cazuri de forţă majoră: cutremur, cataclism sau o decizie judecătorească. Mai mult, liderul PD a susţinut că a apărut o competiţie "acerbă" între partide pentru a-i scoate pe democraţi de la guvernare. Despre ieşirea PD de la guvernare se pare că s-a vorbit pe larg la şedinţa de sîmbătă a Delegaţiei Permanente a PNL, unde au existat voci care au cerut determinarea democraţilor să părăsească Guvernul. Premierul Tăriceanu a declarat, după şedinţa Delegaţiei Permanente, referindu-se la amînarea euroalegerilor, că “ultima decizie în Guvern aparţine primului-ministru. Membrii din Guvern ai PD trebuie să ia o hotărîre: ori sînt solidari cu premierul, ori pot face parte din opoziţie”. În replică, preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat că premierul poate să invoce solidaritatea miniştrilor PD doar dacă s-a luat o decizie în Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei şi că miniştrii democraţi pot să fie în dezacord cu şeful Guvernului pe anumite decizii politice. Într-un interviu acordat ieri unei agenţii de presă, Tăriceanu a atras atenţia că în cazul în care democraţii “nu doresc să se lupte pentru interesul naţional, nimeni nu îi ţine cu forţa în Guvern”. “Trebuie să se hotărască. Repet, a trecut vremea vorbelor şi a tacticilor de imagine; dacă au ceva de spus, atunci să o facă deschis şi să acţioneze în consecinţă. Dacă nu, atunci ar face mai bine să tacă“, a spus Tăriceanu. El a reamintit că a convocat şedinţă de Guvern astăzi pentru a "formaliza" decizia de decalare a alegerilor. Premierul susţine că vrea amînarea alegerilor europene deoarece nu mai acceptă să fie afectate interesele ţării după ce, doi ani, o parte a clasei politice a jucat la cacealma după modelul de succes al preşedintelui Băsescu. Premierul a precizat că va declanşa consultări cu reprezentanţii tuturor partidelor pentru a stabili data unui nou scrutin pentru europarlamentare. Tot ieri, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că “PD trebuie să revină la un comportament normal şi să respecte autoritatea premierului sau să lase pe alţii să guverneze ţara".

Taguri articol


12