Derby-ul optimilor în Liga Campionilor se joacă în Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, optimi de finală, manșa tur

Derby-ul optimilor în Liga Campionilor se joacă în Italia

Sport 22 Februarie 2016 / 17:27 453 accesări
Lionel Messi a înscris de două ori în disputa din 2011 dintre Barcelona și Arsenal

Lionel Messi a înscris de două ori în disputa din 2011 dintre Barcelona și Arsenal

Marți seară, de la ora 21.45, se dispută alte două partide contând ca manșă tur din optimile de finală ale UEFA Champions League: Arsenal Londra - FC Barcelona (în direct la Dolce Sport 1 și sport.ro) și Juventus Torino - Bayern Munchen (Dolce Sport 2).

Marele derby al optimilor de finală ale UEFA Champions League este meciul dintre campioanele Italiei și Germaniei, două foste câștigătoare ale competiției. Juventus și Bayern s-au mai întâlnit în patru ocazii anterioare, dar o singură dată a fost într-o manșă eliminatorie, în sferturile ediției 2012/2013, când Bayern a trecut mai departe după două victorii, fiecare cu 2-0. Și de această dată Bayern vine în postura de favorită, dar dubla manșă se anunță mult mai grea, Juventus fiind într-o formă de excepție, neînvinsă de 14 meciuri oficiale, timp în care a înregistrat un singur egal, vineri, cu Bologna. Și Bayern este neînvinsă de zece meciuri oficiale, dar în ultimele partide s-a cam chinuit să obțină victoria. Evident, un meci în Cupele Europene este cu totul altceva, orice rezultat putând fi posibil în această seară.

FC Barcelona pleacă din postură de mare favorită în disputa cu Arsenal, statistica fiind net de partea catalanilor! În șapte meciuri disputate între cele două echipe, Arsenal a câștigat o singură dată, în ediția 2010/2011, în aceeași fază a competiției, dar FC Barcelona a trecut mai departe. Cu un program foarte încărcat și cu mulți accidentați, Arsenal nu poate spera la mai mult decât la o victorie în această seară, dar numai dacă jucătorii echipei gazdă vor prinde o zi de excepție!

Citește și:

Oaspeții și-au luat revanșa în Liga Campionilor

Realul nu se simte bine în deplasare

Jose Peseiro va antrena echipa FC Porto

Patru finale in... optimile de finala ale Ligii Campionilor la fotbal



12