Despăgubirile din Cadrilater, umflate cu pompa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Despăgubirile din Cadrilater, umflate cu pompa

Administrație 15 Ianuarie 2014 / 00:00 1603 accesări

VALORI UMFLATE Se îngroaşă gluma în cazul scandalului legat de acuzele de fraudă în cazul despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 9/1998 privind compensaţiile oferite cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940. Un audit al Curţii de Conturi, realizat anul trecut la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a scos la iveală că, la Constanţa şi în mai multe judeţe, au fost acordate compensaţii băneşti necuvenite unor persoane, în urma evaluării în plus a unor bunuri trecute în proprietatea statului bulgar în 1940. Potrivit unor surse din ANRP, valoarea pagubelor cauzate de despăgubirile umflate este de aproape nouă milioane de euro. Aceleaşi surse au mai arătat că şiretlicul constă în umflarea valorii bunurilor sau adăugarea unei anexe în plus la proprietatea pe care persoana respectivă a avut-o în Bulgaria şi de pe urma căreia trebuie să primească compensaţii băneşti. Concluziile raportului Curţii, susţin sursele din ANRP, conturează ideea existenţei unor adevărate reţele, care au revendicat şi obţinut ilegal compensaţii financiare, cu ajutorul unor funcţionari publici.

IMPLICARE Printre cei bănuiţi că au participat la escrocherie sunt mai mulţi funcţionari din ANRP, cu complicitatea unor funcţionari din mai multe judeţe, inclusiv din Constanţa, care sunt acuzaţi că ar fi validat mai multe dosare ale comisiilor judeţene pentru aplicarea Legii 9 şi în care valoarea despăgubirii era mult mai mare decât cea reală. Pentru a lămuri situaţia, specialiştii ANRP au efectuat, în toamna trecută, un control la Prefectura Constanţa, unde au fost luate la puricat toate actele comisiei pentru aplicarea Legii 9. Potrivit prefectului Eugen Bola, cei de la ANRP au cerut şi date despre funcţionarii care au lucrat la dosare. „S-au făcut verificări şi s-a constatat că problemele privind cuantumul despăgubirilor la anumite dosare ar fi fost până în 2012. Încă nu ştim despre ce dosare este vorba şi nici nu ni s-a comunicat ce nereguli s-au găsit sau care este valoarea pagubelor. Pe de altă parte, nu ştiu cât de mare este implicarea funcţionarilor de la Constanţa, pentru că dosarele se întocmesc pe plan local, dar se aprobă la ANRP. Cei din Capitală hotărăsc care este valoarea despăgubirilor”, a spus prefectul. El a adăugat că în perioada următoare se va efectua o cercetare la Bucureşti, pentru că dosarele în baza cărora au fost date despăgubirile nu se mai află pe plan local. Bola a mai spus că, până când lucrurile vor fi lămurite în acest caz, ANRP a suspendat pentru şase luni activitatea Comisiei judeţene Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998



12