Dionisie cel Mic, canonizat la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dionisie cel Mic, canonizat la Constanţa

Eveniment 01 Noiembrie 2008 / 00:00 1433 accesări

După doar trei luni de la aprobarea ultimelor propuneri privind canonizarea de către Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Biserica Ortodoxă Română (BOR) va înscrie în calendar încă trei noi sfinţi. Pe lîngă aprobarea documentaţiilor de canonizare a domnitorului Neagoe Basarab al Munteniei şi a primului mitropolit al Ţării Româneşti, BOR a decis trecerea în rîndul sfinţilor şi a lui Dionisie cel Smerit. Cu această ocazie, în 2 noiembrie, la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfîntului Dionisie Exiguul. Aceasta va avea loc după săvîrşirea Sfintei Liturghii de către Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, delegat al Patriarhului BOR, Vicarul Patriarhal Ciprian Cîmpineanu, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, şi ceilalţi ierarhi ai Sinodului Mitropolitan. La ceremonia de canonizare a lui Dionisie Exiguul sînt aşteptaţi mii de credincioşi din întreaga ţară. Ceremonia de canonizare vine după ce Sfîntul Sinod al BOR a hotărît, în 9 iulie, trecerea lui Dionisie cel Smerit în rîndul sfinţilor, cu data de prăznuire 1 septembrie. Pe 25 octombrie, pe esplanada Catedralei Patriarhale din Bucureşti, a fost săvîrşit ultimul parastas pentru Cuviosul Dionisie Exiguul, iar a doua zi, în cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Evangheliei, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării. Dionisie Exiguul a trăit în a doua jumătate a secolului al V-lea şi prima a secolului al VI-lea după Hristos, fiind un cunoscut traducător de scrieri patristice în Dacia Pontică, după Sfîntul Ioan Casian. Pe lîngă traducerea unui număr impresionant de lucrări patristice în limba latină, cuprinse într-o Antologie de texte, Sf. Dionisie a conceput şi numerotarea anilor începînd de la naşterea Mîntuitorului Iisus Hristos. Numerotarea s-a răspîndit în întreaga lume prin intermediul calendarelor iulian şi gregorian.



12