Disney a cumpărat franciza ”Războiul Stelelor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Disney a cumpărat franciza ”Războiul Stelelor”

Monden 01 Noiembrie 2012 / 00:00 383 accesări

Studiourile Disney au achiziţionat compania de producţie Lucasfilm şi franciza ”Războiul Stelelor”, una dintre cele mai de succes serii din istoria cinematografiei şi au anunţat, la scurt timp după încheierea tranzacţiei, că vor lansa un al şaptelea film în 2015. Niciun detaliu nu a fost dezvăluit despre identitatea regizorului noului film, nici despre actorii din distribuţie, însă Disney a precizat că George Lucas va fi implicat în producţie, în calitate de consultant creativ. Reprezentanţii studiourilor Disney au făcut tranzacţia pentru suma de 4,05 miliarde de dolari. Trecerea companiei Lucasfilm în subordinea grupului Disney marchează, totodată, retragerea lui George Lucas, în vârstă de 68 de ani, de la conducerea companiei pe care a creat-o în anul 1971. Mâna lui dreaptă, Kathleen Kennedy, o producătoare cu care colaborează de mult timp şi regizorul Steven Spielberg, va prelua preşedinţia Lucasfilm, care va deveni una dintre diviziile de la Walt Disney Company. ”A venit vremea pentru mine să predau ”Războiul Stelelor” unei noi generaţii de regizori. Întotdeauna am crezut că seria va trăi mai mult decât mine şi cred că a fost important pentru mine să fac această tranziţie în timpul vieţii mele”, a declarat George Lucas..

Odată cu franciza ”Războiul Stelelor”, ale cărei şase filme au generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari pe plan mondial, grupul Disney a achiziţionat una dintre cele mai puternice mărci din cinematografie, profitabilă pe toate suporturile, conform strategiei grupului: cinema, televiziune, media interactive, parcuri tematice, fără a uita produsele derivate, de la şepci, tricouri la insigne şi brelocuri, George Lucas a fost unul dintre ”pionierii” acestor produse în SUA. Odată cu Lucasfilm, Disney a achiziţionat şi franciza ”Indiana Jones” şi unul dintre liderii mondiali în efecte speciale şi în post-producţie, care a lucrat la filme de succes precum ”Piraţii din Caraibe”, ”Star Trek”, ”Deasupra tuturor”, ”Avatar” şi ”Avengers”. Disney şi Lucasfilm aveau deja stabilite anumite legături financiare prin parcurile tematice lansate de uriaşul grup american, care adăpostesc tot felul de atracţii, printre cele mai apreciate fiind parcurile inspirate din francizele ”Războiul Stelelor” şi ”Indiana Jones”.

Achiziţionarea companiei Lucasfilm marchează, pentru Disney, continuitatea unei politici foarte agresive în domeniul achiziţionării de conţinuturi, ilustrată în ultimii ani prin achiziţionările succesive ale companiei Pixar, specializată în filmele de animaţie şi ale diviziei de super-eroi ai grupului Marvel (Iron Man, Captain America, Thor), surse inepuizabile de filme, seriale televizate, jocuri video şi produse derivate. Aceste investiţii s-au dovedit extrem de rentabile pentru Disney. Doar în cinematografie, filmul ”Povestea jucăriilor 3 / Toy Story 3”, produs de Pixar în 2010 şi ”Avengers / Răzbunătorii”, inspirat de eroii grupului Marvel, lansat în 2012, au generat încasări de 1,06 miliarde de dolari, respectiv 1,5 miliarde de dolari pe plan mondial.

Taguri articol


12