Dispute privind reprezentarea la Congres

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD

Dispute privind reprezentarea la Congres

Politică 09 Februarie 2010 / 00:00 366 accesări

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, se declară îngrijorat de “manevrele” pe care le-ar putea face la Congres cei ce doresc amânarea schimbării din partid. ”În ceea ce priveşte Congresul extraordinar al PSD, avem şansa de a demonstra că suntem cel mai democratic partid din România, dacă reuşim să depăşim ameninţarea alegerii preşedintelui în urma jocurilor de culise. Avem şansa de a demonstra că suntem cel mai capabil partid din România, dacă reuşim să facem o opoziţie responsabilă. Şi avem şansa de a demonstra că suntem viitorul României, dacă vom reuşi să scoatem PSD din siajul de imagine al post-comunismului şi să-l aducem în direcţia stângii moderne, atrăgând simpatizanţi ce nu se regăsesc în partidul nostru acum”, scrie Năstase pe blogul personal. El menţionează că, în ultimii ani, în mod constant, mesajele PSD au generat mai puţină încredere şi mai puţină simpatie decât mesajele adversarilor săi politici. Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat ieri că în partid sunt mulţi nemulţumiţi în legătură cu norma de reprezentare la Congres, el precizând că PSD Gorj are o normă de 34 de delegaţi, deşi la Congresul trecut a avut 45 şi, între timp, a câştigat toate alegerile. El a menţionat că problema s-a remediat în şedinţa Biroul Permanent Naţional (BPN) ce a avut loc luni. Surse din PSD susţin că la şedinţa BPN de luni, norma de reprezentare actuală ar da posibilitatea PSD Bucureşti, prezidată de Marian Vanghelie, să aibă 220 de delegaţi la Congres, ceea ce a stârnit nemulţumirea altor preşedinţi de filială. Criteriile de reprezentare şi numărul de delegaţi la Congres vor fi stabilite în urma unor discuţii bilaterale dintre secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, şi preşedinţii organizaţiilor judeţene. Şi tot legată de Congresul PSD este şi problema lui Andrei Alexandru, candidatul la şefia partidului. El i-a cerut secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, înscrierea sa pe lista candidaţilor la şefia partidului, solicitând totodată să poată participa şi lua cuvântul la Congres pentru a-şi susţine candidatura, el neavând în prezent calitatea de delegat la Congres sau de invitat.



12