DNA, nemulţumit că instanţa constănţeană i-a achitat pe edilii din Râmnicu Vâlcea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DNA, nemulţumit că instanţa constănţeană i-a achitat pe edilii din Râmnicu Vâlcea

Eveniment 30 Decembrie 2009 / 00:00 612 accesări

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca, pe 11 ianuarie 2010, recursul înaintat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva sentinţei Curţii de Apel Constanţa de a-i achita pe edilii municipiului Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Nicolae Dicu, pentru luare de mită, respectiv complicitate la aceeaşi infracţiune. Decizia instanţei supreme va fi definitivă. Reamintim că judecătorii constănţeni au dat curs cererii apărătorilor de a nu se lua în calcul înregistrările audio-video realizate de către denunţătorul celor doi, omul de afaceri Constantin Popescu, şi procurorii anticorupţie, în perioada flagrantului, organizat în iunie 2007, la un hotel din Râmnicu Vâlcea. La acea dată, fostul viceprimar fusese surprins de către procurorii DNA primind, într-o toaletă, 20.000 de euro de la omul de afaceri Constantin Popescu, care solicitase municipalităţii o autorizaţie de construcţie. Potrivit rechizitorului, cei doi îi ceruseră lui Popescu 50.000 de euro, o parte din bani urmând să ajungă la primar, singurul îndreptăţit prin lege să semneze astfel de autorizaţii. Procesul a durat trei ani, debutând în septembrie 2006, cu Gutău şi Dicu în arest. A urmat strămutarea la Tribunalul Alba, apoi a intrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, care a decis judecarea celor doi în libertate. Cauza s-a reîntors la Tribunalul Alba, care i-a declarat pe Gutău şi Dicu nevinovaţi, dosarul fiind strămutat în luna decembrie 2008 la Curtea de Apel Constanţa pentru judecarea apelului DNA.



12