Dosarele "Flota" şi "casa din Mihăileanu", în documentul PSD privind suspendarea preşedintelui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dosarele "Flota" şi "casa din Mihăileanu", în documentul PSD privind suspendarea preşedintelui

Politică 02 Februarie 2007 / 00:00 652 accesări

Senatorul PSD Antonie Iorgovan a declarat ieri, după consultările cu reprezentanţii PC pe tema sesizării către Curtea Constituţională vizînd suspendarea preşedintelui Băsescu, că documentul se referă, printre altele, la modul de instrumentare a dosarelor "Flota" şi "casa din Mihăileanu". El a explicat: “În afacerea Mihăileanu a făcut presiuni la Parchet şi vom scrie lucrul ăsta. Una dintre faptele grave prin care a încălcat Constituţia a fost modul în care s-a soluţionat plîngerea penală ca urmare a presiunilor repetate ale preşedintelui. În dosarul Flota, în care cetăţeanul Traian Băsescu este inculpat, nu se instrumentează absolut nimic şi este blocat pe ideea că, vezi doamne, preşedintele este sub protecţie constituţională". Iorgovan a arătat că sesizarea va fi structurată pe principii de ordin constituţional, urmînd ca pentru fiecare dintre aceste principii să se exemplifice cu fapte de încălcare a Constituţiei din partea şefului statului: "Nu ne adresăm numai Curţii Constituţionale cu acest material, ne adresăm, înainte de toate Parlamentului, care nu este un organism tehnic, juridic, ci unul politic, ne adresăm clasei politice în general, societăţii româneşti. Un asemenea material, chiar dacă are substanţă tehnică, trebuie scris de aşa natură încît să fie perceptibil cît mai mult pentru nespecialişti în probleme juridice". Senatorul a mai precizat că celelalte fapte de încălcare a Constituţiei se referă la relaţia dintre preşedinte şi Parlament, desemnarea primului-ministru, dar şi referitoare la pluralismul politic. Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, deputatul PC Sergiu Andon, prezent la consultări, a arătat că documentaţia elaborată de social-democraţi este "foarte serioasă, foarte elaborată, ca muncă, seriozitate, bune intenţii". El a precizat că nu a depistat aspecte de parti-pris în cadrul acesteia. Andon a adăugat că documentaţia respectivă trebuie să parcurgă o a doua etapă, cea de lucru, la nivel individual, urmînd a fi finalizată în cursul zilei de luni. El a apreciat că ar fi neserioasă enumerarea în acest moment a încălcărilor Constituţiei de către Băsescu, prezentate de PSD, pentru că acestea ar putea să sufere un proces de regrupare. Deputatul a precizat că cele două documente la care a făcut referire preşedintele PC, Dan Voiculescu, care l-ar incrimina pe Băsescu, nu au făcut obiectul consultărilor de ieri. Deputatul PC Petru Călian a declarat, la rîndul său, că juriştii formaţiunii analizează un material în care sînt invocate cinci încălcări "grave, majore" ale Constituţiei de către Băsescu, urmînd ca, marţi, conducerea partidului să decidă dacă va susţine demersul PSD de suspendare a şefului statului. Purtătorul de cuvînt al PC, Bogdan Ciucă, a susţinut că discuţiile cu PSD nu au fost finalizate, urmînd a se face, de către jurişti, "o analiză strict juridică" a posibilelor cinci încălcări grave ale Constituţiei: "Concluziile vor fi prezentate Biroul Politic al PC, care va decide (dacă va susţine iniţiativa PSD - n.r.)".



12