Două ore pe cîmp, la preţ de… accelerat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două ore pe cîmp, la preţ de… accelerat

Social 12 Aprilie 2007 / 00:00 803 accesări

O călătorie cu trenul nu este tocmai ce şi-ar dori românul dornic de drumeţii, iar ceea ce este un lucru absolut normal în alte părţi ale Europei, la noi se transformă într-o adevărată aventură. Şi asta pentru că, în România, călătoriile cu trenul se fac din necesitate, nicidecum de plăcere. Cînd afară este mult soare, de exemplu, trenurile se încălzesc peste măsură, iar cînd frigul îşi face de cap, în compartimente este mai ceva ca la Polul Nord. Dar mai sînt şi situaţiile în care trenurile pleacă mereu la timp şi ajung întotdeauna cu întîrziere. O experienţă deloc plăcută, prin care au trecut şi persoanele care au plecat, marţi seara, din Constanţa, cu trenul accelerat 1.682, spre Bucureşti Nord. Potrivit reprezentanţilor Companiei CFR Călători, după ce a ieşit din teritoriul Regionalei Constanţa, în apropierea localităţii Fundulea, trenul a fost obligat să oprească pe cîmp, din cauza unei defecţiuni la o locomotivă. "Pe lîngă faptul că am avut probleme la o locomotivă care a fost înlocuită cu o alta, adusă de la Bucureşti, am înţeles că întîrzierea de două ore a fost cauzată şi de lipsa cablurilor furate pe o porţiune de drum. De fapt, acest lucru a împiedicat alimentarea cu energie. Mai multe echipe din cadrul Regionalei CFR Bucureşti au intervenit pentru remedierea defecţiunilor", a declarat directorul Diviziei Călători din cadrul Regionalei CFR Constanţa, Gabriel Ţăranu. Oficialul feroviar a ţinut să facă precizări şi în privinţa procedurilor de informare a călătorilor cu privire la cauzele care au provocat acest incident: "Oamenii au fost informaţi despre ceea ce s-a întîmplat, iar personalul nostru şi-a făcut foarte bine treaba. Cea mai bună dovadă este faptul că o femeie care a apărut la ştiri cunoştea faptul că au fost furate o parte din cablurile de alimentare din zona Pasărea".



Ştiri recomandate

12