E rost de concerte și petreceri prin cluburi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vineri

E rost de concerte și petreceri prin cluburi

Monden 12 Decembrie 2014 / 00:00 919 accesări

Clubul Phoenix va găzdui, în această seară, un concert cu formația Pact by Leo Iorga & Adi Ordean. Evenimentul este programat de la ora 21.30. Biletele se pot procura de la sediul clubului din Tomis Nord, la prețul de 45 de lei.

Leo Iorga rămâne unul dintre cei mai iubiți rockeri din garda veche a muzicii românești, iar fanii săi sunt deosebit de încântați că îl pot urmări pe scenă, în pofida problemelor de sănătate pe care le-a avut.

De asemenea, tot astăzi, clubul El Comandante găzduiește petrecerea „High Heels Party”, clubul Luv are în program petrecerea „Happy Birthday Luv”, iar în clubul Heaven's Hell va curge multă votcă la „Russian Party”. Clubul Fratelli le propune constănțenilor petrecerea „Happily Ever After”, cu DJ MK33.

Pe de altă parte, în această seară, formația constănțeană Soft Waves va concerta pentru prima oară în Mangalia. Artiștii vor cânta în localul La Berărie, de la ora 21.30, iar prețul unui bilet este de 15 lei.

Soft Waves este o trupă de coveruri proaspăt formată în această toamnă, din tineri constănțeni: Elena Radu - voce, Radu Polisciuc - clape, Alex Deleanu - chitară, Alex Dobrescu - bass și David Gheorghe - tobe.

Taguri articol


12