Ebola în România? „Suntem pregătiţi”!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tratamentul ar putea deveni public în 2015

Ebola în România? „Suntem pregătiţi”!

Sănătate 07 August 2014 / 00:00 1167 accesări

Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute ale ziarului nostru, virusul Ebola a luat în stăpânire cu repeziciune Africa. Potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), până în prezent au fost identificate peste 1.700 de persoane bolnave, iar dintre acestea, peste 900 au murit. “La nivel mondial nu există un tratament pentru această boală. 95% dintre persoanele diagnosticate cu acest virus mor”, a declarat, pentru gândul.info, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş”.

SCURT ISTORIC Epidemia a izbucnit la începutul anului, în Guineea, după care s-a răspândit în Liberia, iar apoi în Sierra Leone. Potrivit datelor OMS, virusul care provoacă febra hemoragică a fost pentru prima dată identificat în anul 1976, în Republica Democratică Congo, atunci când 318 persoane s-au îmbolnăvit de această boală, iar dintre acestea, 280 au murit. De atunci şi până în prezent s-au înregistrat mai multe astfel de epidemii, cea mai puternică fiind în anul 2000, atunci când, în Uganda, 425 de persoane s-au infestat cu virusul Ebola, dintre care 224 au murit.

Situaţia este atât de disperată încât, deși nu există un tratament omologat în cazul acestui virus, doi americani - Kent Brantly şi Nancy Writebol, care au lucrat ca voluntari în Liberia şi care s-au îmbolnăvit de Ebola, au acceptat să fie trataţi cu un medicament experimental, care a fost testat până în prezent doar pe maimuţe, potrivit „Daily News“. Se numeşte ZMapp şi a fost creat de compania San Diego Mapp Biopharmaceutical Inc. Această companie, împreună cu una afiliată, LeafBio, colaborează cu o companie din Canada, Defyrus Inc., pentru a crea un tratament împotriva Ebola. Sursa citată mai scrie că se lucrează la crearea unui vaccin împotriva febrei hemoragice, care până în prezent şi-a dovedit eficienţa în cazul cobailor. Testele pe subiecţi umani ar putea începe, cel mai devreme, în septembrie şi, cel mai probabil, tratamentul va fi disponibil în farmacii la începutul anului 2015.

CUM SE TRANSMITE Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau ţesuturile persoanei infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragie, vomă şi diaree. Rata mortalităţii bolii este cuprinsă între 25 şi 95% în cazul oamenilor. Persoanele diagnosticate cu febra hemoragică au temperatura ridicată, dureri de cap şi un gât iritat. Acestea sunt primele simptome ale bolii. Apoi, virusul Ebola atacă celulele sistemului imunitar şi se manifestă ca o banală răceală. Pe măsură ce boala avansează, ochii bolnavilor se înroşesc pentru că vase mici de sânge se sparg, provocând sângerare din ochi, urechi, gură şi alte orificii. Virusul distruge aceleaşi celule ca şi cele ţintite de HIV, dar infecţia cu Ebola este mai agresivă, eliminând celulele sistemului imunitar aflate în formare. Perioada de incubare a acestui virus variază între două şi 21 de zile.

EBOLA AVANSEAZĂ MAI RAPID DECÂT EFORTURILE DE A O CONTROLA Directoarea OMS, Margaret Chan, a afirmat, la sfârşitul săptămânii, trecute că epidemia de Ebola din Africa de Vest "avansează mai rapid" decât mobilizarea pentru limitarea ei. Ea a avertizat asupra unor "consecinţe catastrofale" şi a unui risc de propagare în alte ţări. "Efectivele actuale de ajutor naţional şi internaţional sunt trist de inadecvate", a declarat Chan în cadrul unui summit regional privind epidemia, organizat la Conakry. "Ţările afectate au făcut eforturi extraordinare şi au luat măsuri extraordinare. Dar nevoile create de Ebola în Africa de Vest depăşesc capacităţile voastre de luptă", a declarat ea, adresându-se preşedinţilor din Guineea, Sierra Leone şi Liberia, prezenţi la acest summit.

EBOLA, ÎN EUROPA Un preot spaniol care a contractat virusul în Liberia a fost repatriat ieri. Preotul romano-catolic în vârstă de 75 de ani va fi tratat în condiţii de carantină strictă, la Madrid, operaţiune pentru care spaniolii vor cheltui un milion de euro. Preotul a contractat virusul în timp ce încerca să-i ajute pe cei deja infestaţi, la Spitalul Sfântul Iosif din Monrovia, capitala Liberiei. Atunci când a fost depistat cu virusul, preotul Miguel Pajares se afla deja în carantină, alături de alţi cinci misionari, după ce un director al spitalului murise, duminică, din cauza infestării. Preotul lucra în Liberia de mai bine de 50 de ani, din care ultimii şapte ani i-a petrecut lucrând la Spitalul Sfântul Iosif. Dintre cei cinci misionari cu care preotul se afla în carantină, alţi doi au fost depistaţi cu virusul - o femeie din Congo şi una din Guinea. „Am febră. Nu am poftă de mâncare, din partea mea n-aş mânca deloc, mă dor foarte tare încheieturile. Am nevoie de ajutor să mă pot deplasa”, a declarat luni doctorul pentru postul în spaniolă al CNN. „Sperăm că vom putea fi evacuaţi. Pentru noi ar fi o bucurie imensă pentru că, dacă vom fi duşi în Spania, am fi în mâini bune şi ne-am putea însănătoşi, cu ajutorul lui Dumnezeu”, a spus preotul.

DACĂ APARE EBOLA ÎN ROMÂNIA... OMS recomandă impunerea de restricţii pentru călătorii şi schimburile comerciale cu Guineea, Liberia, Sierra Leone şi Nigeria. În ceea ce priveşte posibilitatea apariţiei primului caz de Ebola în România, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a declarat pentru gândul.info că “suntem pregătiţi”. “Am luat în calcul un astfel de scenariu. Astfel, am accesat 40 de milioane de euro pentru a construi o structură de bio-siguranţă de nivel 3 şi 4, care va fi gata până în noiembrie 2015. Nivelul 3 şi 4 reprezintă nivel maxim de bio-siguranţă. Iar în cazul în care mâine ar apărea primul caz de Ebola, atunci vom închide o secţie din cadrul institutului, vom izola pacientul şi vom restricţiona accesul în acea clădire. Accesul se va face numai pe bază de cartelă şi cu echipament special. Suntem pregătiţi pentru o astfel de situaţie”, a explicat prof. dr. Streinu Cercel.

Povestea incredibilă a unui medic britanic

EBOLA, O CONSPIRAŢIE GUVERNAMENTALĂ Un medic britanic ce lucrează în Sierra Leone a descris ororile la care el şi echipa sa au asistat de la izbucnirea epidemiei de Ebola, dezvăluind reticenţa pe care au întâmpinat-o din partea localnicilor, care cred că boala ar fi o conspiraţie a Guvernului, potrivit „Daily Mail“. Oliver Johnson, în vârstă de 28 de ani, alături de o echipă de medici britanici, participa la un proiect de consolidare a sistemului de sănătate în capitala statului, Freetown, în momentul izbucnirii epidemiei de Ebola şi a decis să rămână şi să facă tot posibilul pentru a ajuta populaţia. "Eram conştienţi cu toţii de riscuri şi de faptul că trebuia să fim extrem de atenţi. Totuşi, ştiam că, dacă purtam echipamentul de protecţie în mod corespunzător şi respectam protocoalele, o să fim în regulă", a explicat el. "Aceasta, însă, nu lasă loc de eroare - cum ar fi o zgârietură accidentală sau să uiţi să te speli pe mâini", a adăugat el. "Dar pe măsură ce ne-am obişnuit cu acest lucru, am început să ne relaxăm cu toţii", a adăugat el. Medicul a recunoscut însă că purtarea costumelor de protecţie a fost dincolo de orice experimentase echipa anterior. "Am purtat prima dată costumul de protecţie în timpul unei urgenţe, aşa că nu am avut prea mult timp la dispoziţie să mă gândesc la acest lucru", a declarat el. "Căldura generată de costum devine însă rapid copleşitoare, ochelarii de protecţie ţi se aburesc şi simţi cum sudoarea îţi picură pe dedesubt. Iar mirosul de clor este intens", povesteşte el. El afirmă, de asemenea, că a fost şocat de cât de sănătoşi păreau pacienţii înainte să moară şi cât de repede li se agrava starea. "Mulţi bolnavi de Ebola pe care i-am văzut arătau destul de bine şi de sănătoşi, puteau merge până cu puţin înainte să moară", a adăugat el. Johnson a descris şi dificultăţile cu care s-a confruntat în această ţară care se recuperează după ani întregi de război civil, deoarece mulţi credeau că boala este o conspiraţie guvernamentală. Teama profundă i-a determinat pe unii bolnavi să încerce să fugă din spital, a povestit el.

"Ebola este o boală nouă în Sierra Leone şi, când au apărut primele cazuri, multe persoane au crezut că este o conspiraţie guvernamentală pentru a submina unele grupări tribale, pentru a fura organe sau a obţine bani de la donatorii internaţionali", a explicat Johnson. "Această legătură a susţinut în mare măsură scepticismul faţă de medicina occidentală şi încrederea în practicile tradiţionale. Rudele nu pot vedea ce se întâmplă cu pacienţii atunci când aceştia sunt izolaţi, aşa că unii se tem că sunt luaţi pentru a fi ucişi de medici", continuă el. "Aceasta determină uneori pacienţii să se opună izolării şi să încerce să fugă sau să fie luaţi de membrii familiilor", explică medicul.

URGENȚĂ PUBLICĂ LA SCARĂ MONDIALĂ? Comitetul de urgență privind normele sanitare internaționale al OMS a organizat, începând de ieri şi până azi, la Geneva, o reuniune privind epidemia de febră hemoragică Ebola, pentru a decide dacă aceasta reprezintă o „urgență de sănătate publică la scară mondială”, informează AFP și Xinhua. Deciziile luate în urma reuniunii vor fi făcute publice vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursa foto: dailymail.co.uk



12