Lideri politici, în special PSD și ALDE, fac referire la o ipotetică fraudă de proporții la referendum și europarlamentare. Ca și când, după efectul de buimăceală generat de rezultatul scrutinului și de întemnițarea lui Dragnea, se trezesc din anestezie.

Un fenomen cu totul neobișnuit a fost desigur prezența la vot. La votul pentru un referendum pur consultativ cu întrebări bâjbâite, pe care președintele Iohannis s-a scremut ridicol de mult să le formuleze. O prezență care nu a fost niciodată estimată la corect de sociologi, analiști politici sau responsabili din partide, indiferent dacă făceau parte din frontul PSD sau din frontul anti-PSD. Și un uriaș interes manifestat în străinătate. Este primul semn de întrebare, atâta timp cât nimeni nu a găsit o explicație care să stea în picioare.

Avem un al doilea fenomen cel puțin la fel de straniu. Un milion două sute de mii de cetățeni au fost turiști în ziua referendumului, suprapus peste europarlamentare, și au votat pe liste suplimentare. Nicicând nu s-a mai întâmplat așa ceva. Propagandiștii anti-PSD au aici un argument absurd. Argumentul este că, de la precedentele alegeri și până acum, o uriașă masă de cetățeni cu drept de vot, circa 15%, și-ar fi schimbat reședința. Și că de aceea au existat atât de mulți înscriși pe liste suplimentare. Numai că lucrurile nu stau așa. Românii din interiorul granițelor, cei care și-au schimbat reședința, au făcut-o nu deodată în ultimii trei ani, ci treptat, în 30 de ani. Iar aceste liste suplimentare ar fi trebuit și ele să crească treptat.

Alt argument la fel de imbecil este emoția colectivă. Cea la care a făcut de mai multe ori apel Iohannis. Vezi, Doamne, românii din diaspora au fost împiedicați să voteze, deși numărul secțiilor crescuse cu o treime și, supărați nevoie mare, și-au alertat rudele din țară, le-au scos din case și le-au trimis la vot. Nimeni însă nu ar putea explica cum ar fi posibil ca niște banale alegeri europarlamentare și un referendum stupid să poată genera așa o uriașă emoție colectivă.

Dar dacă această emoție este confecționată la fel cum a fost și în alegerile prezidențiale care i-au adus lui Iohannis între cele două tururi de scrutin nu mai puțin de 20 de procente suplimentare? Dacă emoția colectivă este un pretext identificat de „sistem” pentru a justifica o uriașă fraudă?

Un alt argument invocat de cei care acuză un furt masiv este numărul neobișnuit de mare de votanți ai unor partide, care în localitățile respective nu au nici organizații, nici membri. Au fost identificate multe asemenea localități în care s-a votat nu numai pentru UDMR, ci și pentru Pro România și Partidul Mișcarea Populară. Nici acest fenomen nu are o explicație plauzibilă.

La prezidențialele în care Băsescu a câștigat împotriva lui Geoană, în noaptea de pomină din casa lui Gabriel Oprea s-a pus la cale arestarea senatorului Cătălin Voicu. Acesta se pregătea intens pentru a denunța frauda și a solicita o verificare la sânge. Arestarea lui a pus batista pe țambal. Geoană, și el băiat cu ochi albaștri, a refuzat să conteste alegerile. Zilele trecute, după comunicarea uluitoarelor cifre de prezență și de repartiție a votului, președintele celui mai mare partid a fost trimis după gratii. Pentru PSD, lovitura a fost năucitoare. Nu a mai avut niciun fel de energii pentru a reacționa. Au fost primele alegeri după anul 2000 când cel mai mare partid, cu 400.000 de membri, nu a mai făcut o numărătoare paralelă.

În fine, mai există și argumentul, invocat pe bună dreptate, că România e singura țară din UE în care votul poporului nu mai este numărat de către popor, ci de către o instituție militară, STS, care s-a implicat și în celelalte runde de alegeri cu cântec, de fiecare dată de partea președintelui. Când încredințezi o sarcină civilă de o asemenea însemnătate unor purtători de epoleți, riști oricând ca aceștia să joace alba-neagra la scară națională.

Nici până azi, fapt nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani, Curtea Constituțională nu a validat alegerile. Și în special referendumul. Iar BEC s-a încurcat rău în cifre. Și, în aceste condiții, în baza unui referendum neomologat, deci încă nevalabil, Iohannis a șutat ferm înainte, propunând un pact național în baza rezultatelor respectivului referendum, care până la urmă a devenit doar seminațional, de vreme ce mai bine de jumătate dintre reprezentanții poporului nu l-au semnat. A transmis în acest fel Iohannis un semnal CCR, în sensul că trebuie să se pronunțe pozitiv în raport cu alegerile?

Ei bine, toate argumentele invocate din ce în ce mai apăsat de contestatarii rezultatelor referendumului și alegerilor, ar putea teoretic, dacă se confirmă, să conducă la o realitate suprarealistă. Invalidarea celor două scrutinuri. Dacă falsul a fost masiv, conform Constituției și bunelor practici la nivel european, ar trebui reluate de la zero atât europarlamentarele cât și referendumul. Referendumul este un vax. Deci nu ar fi mare lucru să fie reluat. În schimb, europarlamentarele au creat deja o realitate la nivelul UE. La Bruxelles, în baza acestor alegeri, se construiesc de zor structuri de putere din care europarlamentarii români fac parte. Cum ar fi ca aceste alegeri să fie invalidate și România să devină singura țară din UE care o ia de la capăt, stricând practic toate jocurile care s-au făcut la Bruxelles? Ar fi nemaivăzut. Și tocmai pe asta se bazează cei care au falsificat alegerile, dacă, repet dacă, aceste alegeri au fost masiv măsluite.