Explozie pe un șantier sud-coreean

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Explozie pe un șantier sud-coreean

Externe 01 Iunie 2016 / 14:52 337 accesări

Patru persoane au murit și alte zece au fost rănite în apropiere de Seul, după o explozie produsă pe un șantier de construcții. În momentul în care a avut loc explozia, muncitorii sudau niște bare de fier în subteran, potrivit oficialilor din provincia Gyeonggi, care au preferat să rămână anonimi. Un muncitor a fost găsit mort la suprafață, probabil fiind proiectat în sus de forța exploziei, în timp ce alți trei au fost găsiți morți în subteran. Trei dintre răniți sunt în stare gravă. Autoritățile încă nu au anunțat oficial din ce cauză s-a produs acest accident. Totuși, un funcționar din cadrul departamentului de pompieri din orașul Namyangju a declarat sub protecția anonimatului că un rezervor de gaz folosit pentru alimentarea aparatelor de sudură ar fi explodat. Acesta este cel mai recent caz dintr-un lung șir de accidente mortale cauzate de încălcarea normelor de siguranță în Coreea de Sud, însă problemele continuă să fie trecute cu vederea.

Taguri articol


12