FC Farul a pierdut, din nou, cu Săgeata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liga a II-a / Meci amical: FC FARUL CONSTANŢA - SĂGEATA NĂVODARI 1-3

FC Farul a pierdut, din nou, cu Săgeata

Sport 23 August 2012 / 00:00 575 accesări

Terenul principal al Bazei Sportive de la Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” de la Ovidiu a găzduit, ieri, meciul amical dintre formaţiile FC Farul Constanţa şi Săgeata Năvodari, ultimul test important pentru cele două echipe înaintea debutului Ligii a II-a la fotbal, programat pe 1 septembrie. Cele două combatante au abordat diferit întâlnirea, antrenorul Ion Barbu începând jocul cu o formulă de echipă apropiată de cea cu care va începe sezonul, în timp ce năvodărenii au intrat din primul minut cu rezervele. Chiar şi aşa, prima repriză a fost echilibrată, cu un plus pentru constănţeni, care dominat la capitolul posesie. Scorul a fost deschis după doar două minute, când Stoianof a reluat cu capul din marginea careului mic, după cornerul executat de Ivanovici. Au urmat o serie de ocazii la ambele porţi, fără rezultat pe tabela de marcaj, dar următorul eveniment important a avut loc cu un minut înainte de pauză, când Stoianof l-a lovit intenţionat cu mingea pe unul dintre asistenţi şi a fost eliminat. Conform protocolului dintre cele două echipe, constănţenii au putut să trimită în teren un alt jucător. Repriza secundă a debutat cu golul egalării, reuşit de Pekarov, în min. 53, cu o lovitură de cap din centrul careului. Balanţa s-a înclinat în favoarea năvodărenilor din min. 65, când antrenorul Aurel Şunda a trimis în teren titularii. În doar cinci minute, ivorianul Diaby a reuşit o “dublă” cu şuturi de la marginea careului, iar diferenţa ar fi putut fi mai mare dacă atacanţii de la Săgeata nu iroseau mai multe oportunităţi de a marca. Astfel, după ce au câştigat prima întâlnire dintre cele două echipe, cu 2-1, desfăşurată în urmă cu două săptămâni, năvodărenii s-au impus şi ieri, cu 3-1.

Au evoluat - FC Farul (antrenor Ion Barbu): G. Curcă (46 M. Toma) - Băjan (56 Michele), Ţabără (75 E. Năstase), V. Sandu, I. Olteanu (65 Chirilă) - Ivanovici, Buzea (46 Vajou), Montiero (46 Nicola), Stoianof (44 Ghenciu) - S. Chiţu (64 Al. Paraschiv, 77 D. Popa), M. Matei; Săgeata (antrenor Aurel Şunda): Viciu (46 Fl. Olteanu) - Muşuroaia (65 Goşa), Tudorache (65 Fl. Popa), Soldat (65 Sg. Bar), Bold (65 L. Rusu) - Pleniceanu (65 V. Apostol), Muscă (65 Diaby), Vîrtic (65 Vezan), R. Dumitru (65 Tigoianu) - Jianu (65 B. Oprea), Pekarov (65 D. Zaharia). Au arbitrat Eduard Ioniţă - Marius Dumitru şi Florin Iacob. Marcatori: Stoianof 2 / Pekarov 53, Diaby 73, 77.



12