FC Farul, Săgeata şi Callatis, în faza a IV-a a Cupei României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa României la fotbal

FC Farul, Săgeata şi Callatis, în faza a IV-a a Cupei României

Sport 21 August 2012 / 00:00 661 accesări

Federaţia Română de Fotbal a anunţat ieri programul partidelor din faza a IV-a a Cupei României, fază a competiţiei în care sunt prezente şi trei echipe constănţene, FC Farul Constanţa, Săgeata Năvodari şi Callatis Mangalia. Ţintarul a fost decis după criteriul geografic, iar cei mai norocoşi au fost cei de la FC Farul. Astfel, echipa pregătită de Ion Barbu a primit drept adversar pe Callatis Mangalia, meciul fiind programat pe 29 august, de la ora 17.30, la Mangalia. Constănţenii au însă şanse mari să acceadă în turul următor la “masa verde”, clubul din sudul litoral aflându-se în pragul desfiinţării.

„Aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu Mangalia, dar am înţeles că jucătorilor li s-a comunicat că sunt liberi să plece. Dacă vom trece de Callatis, mai trebuie să depăşim doar de un tur pentru a juca împotriva unei formaţii din prima ligă”, a declarat preşedintele Farului, Marcel Lică. În schimb, Săgeata Năvodari se va deplasa la Slobozia, unde va juca, tot pe 29 august, de la ora 17.30, împotriva formaţiei gazdă, Unirea. „Noi suntem interesaţi mai mult de campionat şi ne-ar fi convenit să jucăm împotriva unei echipe din judeţ. În plus, vom întâlni Unirea şi în startul campionatului, astfel că meciul din Cupă nu reprezintă un avantaj”, a spus antrenorul Aurel Şunda.



12