FC Viitorul joacă luni seară, la Chiajna, pentru victorie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 2-a

FC Viitorul joacă luni seară, la Chiajna, pentru victorie

Sport 29 Iulie 2018 / 14:18 1114 accesări
Srgian Luchin şi Mihai Voduţ se gândesc doar la obţinerea celor trei puncte în meciul de luni

Srgian Luchin şi Mihai Voduţ se gândesc doar la obţinerea celor trei puncte în meciul de luni

După ce a disputat joi seară, pe teren propriu, meciul cu Vitesse Arnhem, scor 2-2, din prima manşă a turului al doilea de calificare din UEFA Europa League, FC Viitorul a trecut la pregătirea confruntării din etapa a doua a Ligii 1, din deplasare, cu Concordia Chiajna. Meciul de luni, de la ora 21.00 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look TV), de la Chiajna, cu Concordia, este unul în care fotbaliştii pregătiţi de Gheorghe Hagi au un singur obiectiv, victoria. „Şi ei vin după un rezultat nefavorabil în prima etapă, la Mediaş. Ne aşteaptă un meci foarte, foarte greu. Sperăm să luăm cele trei puncte. Cu siguranţă mergem să câştigăm. Mergem să ne impunem jocul. Trebuie să avem un moral foarte bun, să mergem în Olanda să ne calificăm”, a spus atacantul Mihai Voduţ. „Chiajna este o echipă care poate face meciuri mari cu echipe bine cotate. Terenul sintetic, sunt mai obişnuiţi, va fi un meci dificil, dar ne dorim victoria”, consideră fundaşul Srgian Luchin.

„Ne aşteaptă o săptămână grea, avem trei meciuri. Primul la Chiajna, în deplasare. Trebuie să ne adaptăm la teren, Trebuie să ne adaptăm la adversar. Toată strategia pe cele trei meciuri (n.r. - Concordia Chiajna, Vitesse Arnhem şi FC Voluntari). Încercăm să le câştigăm. Chiajna are un lot foarte bun, experimentat, cu jucători care ştiu să se mobilizeze, un antrenor (n.r. - Ionuţ Badea) care are mulţi ani în fotbal. Ştiu sigur că vom avea un meci dificil. Mergem conectaţi, să facem un meci foarte bun, pentru a ne gândi la cele trei puncte”, a declarat managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi.

Tot luni, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look TV), este programată şi partida FC Voluntari - Gaz Metan Mediaş.

Rezultate - vineri: FC Botoşani - FC Hermannstadt 2-0 (A. Dumitraş 44, M. Roman II 76); sâmbătă, 28 iulie: Dunărea Călăraşi - CFR Cluj 0-0, CSM Politehnica Iaşi - Astra Giurgiu 1-1 (C. Frăsinescu 60 / Llullaku 81-pen.).

Duminică seară se vor disputa partidele Sepsi Sf. Gheorghe - Universitatea Craiova (ora 18.00, în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look TV) şi FCSB - Dinamo Bucureşti (ora 21.00, în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look TV).

Clasament: 1. FC Botoşani 4p (golaveraj: 3-1), 2. Astra 4p (2-1), 3. Dunărea 4p (1-0), 4-5. Dinamo şi Gaz Metan 3p (2-1), 6. FC Hermannstadt 3p (1-2), 7-8. CFR Cluj şi Poli Iaşi 2p (1-1), 9. U. Craiova 1p (0-0), 10-11. Chiajna şi Voluntari 0p (1-2), 12-14. FCSB, Sepsi şi FC VIITORUL 0p (0-1).



12