File din istoria Dobrogei, la Gaudeamus

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editura „Ex Ponto”, de la mare la Bucureşti

File din istoria Dobrogei, la Gaudeamus

Cultură 21 Noiembrie 2013 / 00:00 630 accesări

Cea de-a XX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură s-a deschis, ieri, la Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Capitală, invitând pasionaţii de lectură şi pe cei care doresc să-şi aprofundeze cercetările să-şi achiziţioneze titlurile de carte râvnite.

Prin mulţimea de edituri care îşi prezintă ofertele şi noile apariţii editoriale se află şi „Ex Ponto”, cea mai importantă editură dobrogeană, care prezintă beletristică, dar şi literatură de specialitate. Astfel, pe lângă volume semnate de scriitori dobrogeni, publicul din Capitală poate vedea la standul editurii „Ex Ponto” romanul „Prada”, semnat de autorul bulgar contemporan Georgi Grozdev, dar şi „Geopolitica terorii - dosarele secrete ale dictaturii”, de Alexandru Mihalcea şi Marian Moise. De la standul editurii constănţene nu lipseşte cel mai recent număr - al 40-lea - al revistei de cultură „Ex Ponto“ - „Text. Imagine. Metatext”.

De un interes sporit se bucură şi cărţile de istorie, la loc de cinste aflându-se „Istoria Dobrogei”, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, dar şi cărţile semnate de cunoscutul istoric dobrogean prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, printre care şi cel mai recent volum coordonat de acesta: „Generalul adjutant Paul (Pavel) Teodorescu (1888-1981). Vocaţia creativităţii”.

„Timpul nu împiedică cititorii să vină la Gaudeamus. În general, bucureştenii vin în weekend la târg, aşa încât aşteptăm ca, de mâine, numărul vizitatorilor să crească. Se caută foarte mult lucrările ştiinţifice, pentru elaborarea tezelor de doctorat, cărţile pentru informare şi documentare”, a spus directorul editurii „Ex Ponto”, prozatorul şi publicistul Ovidiu Dunăreanu.

ŢĂRILE NORDICE, INVITATE DE ONOARE Ceremonia de deschidere a Târgului Gaudeamus a avut loc ieri, în prezenţa preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a directorului Centrului Cultural Media Radio România, Oltea Şerban Pârâu, şi a managerului de proiect Gaudeamus, Vladimir Epstein. Acestora li s-au alăturat invitaţi speciali: ambasadorul Suediei la Bucureşti şi preşedinte de onoare al Târgului Gaudeamus, Anders Bengtcen, preşedintele Grupului Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România (GADIF), Benoît Rutten, precum şi ambasadorii ţărilor nordice în România. De altfel, invitate de onoare ale ediţiei 2013 a Târgului Gaudeamus sunt ţările nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, care participă la eveniment sub deviza „Cool Nordic Bucureşti”.

Târgul de Carte Gaudeamus poate fi vizitat azi şi mâine, între orele 11.00 şi 20.00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 20.00.



12