Filosoful Gheorghe Vlăduțescu, Doctor Honoris Causa al ”Ovidius”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Propunerea Facultății de Teologie

Filosoful Gheorghe Vlăduțescu, Doctor Honoris Causa al ”Ovidius”

Cultură 20 Ianuarie 2015 / 00:00 542 accesări

            Senatul Universității ”Ovidius” din Constanța acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu, de la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București, membru titular al Academiei Române. Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa are loc la propunerea Consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă ”Sfântul Apostol Andrei” și se va desfășura mâine, de la ora 10.00, la Sala Senatului din Campusul universitar, corp A (Aleea Universității nr. 1). Academicianul Gheorghe Vlăduțescu este unul dintre cei mai importanți profesori din România contemporană, care predă în domeniul filosofiei universale. Contribuțiile sale majore sunt legate de cercetarea operei lui Aristotel cu conceptele și categoriile ei majore, contribuții completate în același timp de osteneala traducerii ei în limba română. Un al doilea domeniu al studiilor teoretice din preocupările sale îl reprezintă filosofia medievală, în special cea legată de problema universaliilor, începând cu Fericitul Augustin și ajungând până la Abelard și Toma d’Aquino. O atenție specială a arătat-o față de principalele tendințe din filosofie, anume personalismul și neo-tomismul, fapt ce s-a concretizat prin publicarea câtorva lucrări de referință în domeniu. Cea din urmă direcție, dar nu mai puțin semnificativă, în preocuparea sa din domeniul filosofic - problema filosofiei istoriei ca disciplină filosofică - este unul dintre subiectele sale de studiu cele mai captivante. Profesorul de filosofie şi-a păstrat menirea atât ca invitat la Centrul de Studii asupra Filosofiei Greceşti „Leon Robin” de la Sorbona, cât şi ca secretar de stat pentru Culte în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (1990-1995), dar şi în calitatea de membru şi de vicepreşedinte al Academiei Române (2002-2006), ori membru al Comitetului de Onoare în Asociaţia Internaţională pentru Apărarea Libertăţii Religioase de pe lângă Consiliul European şi Unesco (din 2009). Pentru întreaga activitate desfăşurată cu devotament în domeniul filosofiei a fost distins cu Premiul Academiei Române „Vasile Conta” (1974) pentru lucrarea „Introducere în filosofia Evului Mediu“. În anul 2002 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României“ în grad de Cavaler.



12