"Fîşia Gaza, o închisoare pentru palestinieni"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După o scurtă pauză de atacuri, o palestiniancă de numai 14 ani a fost ucisă, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, de explozia unui obuz de tanc israelian. Obuzul viza casa în care se afla fetiţa, în oraşul Rafah din sudul Fîşiei Gaza. Alţi 13 palestinieni, majoritatea femei şi copii, au fost răniţi în timpul acestei operaţiuni, au precizat surse medicale locale. Armata israeliană susţine că atacurile vizau, de fapt, un depozit de armament camuflat. Israelul a reluat ofensiva militară din Fîşia Gaza şi Cisiordania după răpirea unui soldat, la 25 iunie.

"Fîşia Gaza, o închisoare pentru palestinieni"

Externe 28 Septembrie 2006 / 00:00 884 accesări

"Israelul a transformat Fîşia Gaza într-o închisoare pentru palestinieni, unde viaţa este insuportabilă, îngrozitoare, tragică, iar statul evreu pare să fi aruncat cheia", a declarat, marţi, un trimis special al Naţiunilor Unite. John Dugard, un avocat sud-african care colaborează cu Naţiunile Unite din 2001, a afirmat că suferinţa palestinienilor reprezintă un test pentru disponibilitatea comunităţii internaţionale de a proteja drepturile omului. "În cazul în care comunitatea internaţională nu poate lua măsuri, nu trebuie să fie surprinsă dacă populaţia nu are încredere în angajamentele pe care şi le-a luat", a spus John Dugart în faţa Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului de la Geneva. Israelul a ripostat declarînd că "există o diferenţă alarmantă între raportul lui Dugard şi experienţa poporului evreu, care continuă să se confrunte zilnic cu pericolul terorismului palestinian".

Trimisul Naţiunilor Unite a reiterat acuzaţiile potrivit cărora Israelul încalcă legislaţia umanitară internaţională privind măsurile de securitate, care reprezintă o "pedeapsă colectivă". Potrivit Israelului, restricţiile de securitate adoptate, care includ construirea unei bariere de oţel şi beton în Cisiordania, sînt destinate să împiedice accesul în Israel a eventualilor kamikaze. Bombardamentele s-au diminuat ca urmare a construcţiei acestei bariere. Dugard s-a mai referit şi la Statele Unite, Uniunea Europeană şi Canada care au retras fondurile către Autoritatea Palestiniană, ca măsură de protest faţă de refuzul mişcării Hamas de a recunoaşte dreptul la existenţă al Israelului. "Israelul încalcă dreptul internaţional aşa cum este definit de Consiliul de Securitate şi de Curtea Internaţională de Justiţie şi a rămas nepedepsit. Însă, poporul palestinian este pedepsit pentru că şi-a ales în mod democratic un regim politic inacceptabil pentru Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană", a continuat Dugard. Ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite, Itzhak Levanon, a declarat că "plasînd întreaga vină asupra Israelului, raportul îi absolvă de orice răspundere pe teroriştii care au luat ostatică întreaga societate palestiniană". Trimisul Naţiunilor Unite a mai spus că trei sferturi din cele 1,4 milioane de persoane din Gaza sînt dependente de ajutoarele umanitare. "Gaza reprezintă o închisoare, iar Israelul pare că a aruncat cheia", a precizat el.

Cisiordania se confruntă, de asemenea, cu o criză umanitară, însă nu la fel de gravă ca aceea din Fîşia Gaza, despre care Dugard susţine că nu se mai justifică pe motive de securitate, ci are numai scopul de a anexa mai mult teritoriu. Potrivit acestuia, palestinienii care locuiesc între bariera de securitate şi Linia Verde, frontiera stabilită la încheierea războiului arabo-israelian din 1967, nu mai pot ajunge în mod liber la şcoli şi la locurile de muncă şi mulţi au părăsit fermele locale. "În alte ţări, o astfel de acţiune ar fi fost descrisă drept purificare etnică, însă corectitudinea politică interzice o astfel de exprimare atunci cînd este vizat Israelul", a conchis Dugard.

Rămînem în Orientul Mijlociu şi în relaţiile pe care statul israelian le dezvoltă cu celelalte state din regiune. S-ar părea că eforturile susţinute ale Naţiunilor Unite în Liban nu impresionează deloc Israelul. Statul evreu nu vrea să renunţe la controlul zonelor în care se află miliţiile Hezbollah, nici după desfăşurarea forţelor interimare ale Naţiunilor Unite. Trupele terestre israeliene se vor retrage în totalitate dar aviaţia va continua să survoleze Libanul. Decizia a fost luată după o întîlnire între oficialii israelieni şi libanezi, reuniţi marţi pentru a stabili calendarul retragerii ultimilor soldaţi ai statului evreu din sudul Libanului. Mult-aşteptata reuniune nu a dat însă rezultatele scontate, a declarat un oficial al Naţiunilor Unite. Ministrul israelian al Apărării, Amir Peretz, a ţinut să sublinieze că nu va face nici un compromis. Zborurile vor înceta doar cînd cei doi soldaţi isrelieni răpiţi la 12 iulie vor fi eliberaţi. Israelul încalcă, astfel, în continuare, rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, care a pus capăt sîngeroaselor lupte dintre statul evreu şi gruparea Hezbollah.



12